Afaceristul Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, este în prezent acționar majoritar la Rapid, dar și la Genoa. A dat lovitura în fotbalul italian în luna decembrie, preluând pachetul majoritar de acțiuni al celui mai vechi club din Peninsulă.
Șucu a început instantaneu treaba, iar o bună parte din timpul său îi este dedicată „grifonului genovez”. Au apărut voci care au susținut că patronul din Giulești nu ar mai ține legătura cu echipa antrenată de Marius Șumudică odată cu sosirea la „cârma” celor de la Genoa.
Victor Angelescu, verdict despre implicarea lui Dan Șucu la Rapid
Victor Angelescu, acționarul minoritar al grupării bucureștene, a intervenit în acest context. Investitorul a făcut precizări importante privitoare la situația lui Dan Șucu.
Pentru început, Angelescu a ținut să expună că zvonurile despre distanțarea omului de afaceri de Rapid sunt false în totalitate. În viziunea lui, e normal ca Șucu să le acorde atenție italienilor, deoarece la mijloc este vorba despre un proiect de mare anvergură.
Implicarea șefului rămâne aceeași, iar formația alb-vișinie nu are de suferit. În plus, afacerea parafată de Dan Șucu în Serie A le oferă acces rapidiștilor la o piață importantă a fotbalului internațional.
„(n.r. S-a distanțat Dan Șucu de Rapid, după ce a cumpărat Genoa?) Nu este adevărat! Nu pot să spun că s-a distanțat. E normal, când deții două cluburi, să te împarți la anumite meciuri.
Ca implicare, în club a rămas același. Rapid nu are de suferit. Noi (n.r. cei de la Rapid) avem acum deschidere către un campionat din TOP 5”, a explicat Victor Angelescu, citat de digisport.ro.
Victor Angelescu s-a exprimat și pe marginea calificării în play-off-ul SuperLigii. Ce a avut de spus despre Cupa României
În continuare, Victor Angelescu a subliniat nevoia obținerii unor victorii în ultimele două etape din sezonul regulat, contra celor de la FCSB și Hermannstadt. Asta după ce și-a manifestat fericirea pentru accederea în play-off-ul SuperLigii.
Despre Cupa României, care poate fi cucerită de giuleșteni în acest sezon, acționarul este optimist. Consideră că elevii lui „Șumi” pot pune mâna pe trofeu.
„Noi trebuie să ne vedem de meciurile noastre. Normal că ne-am uitat la Sepsi – CFR (n.r. scor 1-1). Suntem fericiți! Și dacă n-ar fi fost așa (n.r. și nu ar fi ajuns rapidiștii în play-off), oricum trebuia să câștigăm cu FCSB și Hermannstadt, ca să ne apropiem de primele locuri.
Calificarea în play-off am mai obținut-o. Ea poate să fie specială în acest an în contextul modului în care am început sezonul. Am început foarte slab sezonul și a fost nevoie să tragem tare foarte mult pentru a ajunge aici. Avem un traseu bun și în Cupa României și putem câștiga trofeul”, a adăugat Victor Angelescu, potrivit sursei menționate anterior.