Selecționerul Kosovo nu a înțeles nimic din evenimentele de pe Arena Națională: „Nu vorbesc limba”. De ce a fost totuși de acord cu decizia jucătorilor săi

Germanul Franco Foda, selecționerul naționalei statului Kosovo, a vorbit în presa din țara natală despre evenimentele petrecute pe Arena Națională cu ocazia meciului cu România din Liga Națiunilor.

Franco Foda și-a exprimat pe larg punctul de vedere referitor la evenimentele de la meciul România – Kosovo din Liga Națiunilor

El a recunoscut că nu a înțeles prea bine toate implicațiile, întrucât nu vorbește limba kosovarilor, dar, cu toate acestea, a fost de acord cu gestul jucătorilor săi de a abadona partida după ce i s-a explicat în mare cam despre ce ar fi vorba.

De asemenea, tehnicianul în vârstă de 58 de ani a mai transmis și că, din punctul său de vedere, nu s-a ajuns la acel deznodământ neapărat din cauza unor anumite scandări ale fanilor români care ar putea fi catalogate, doar în viziunea kosovarilor însă, drept cu iz rasist, ci a contat mai degrabă faptul că mândria lor națională a fost afectată din cauza susținerii pentru poporul sârb afișate de către ultrașii naționaliști din Peluza Sud a Arenei Naționale.

„Au fost incidente similare în România, în septembrie 2023, când echipa a intrat în vestiar, dar s-a întors. Acesta este motivul pentru care asociația noastră a trimis un mesaj către UEFA înainte de meciul de vineri – comentariile politice și rasiste nu au ce căuta pe stadion.

Dar, pentru că totul s-a întâmplat din nou, echipa a mers în vestiar și mi-a explicat ce s-a întâmplat, pentru că eu nu vorbesc limba.

Jucătorii au vrut să iasă din nou după aceea, dar, deși jucătorii români au încercat să-și calmeze fanii, atmosfera nu s-a schimbat și nu au existat anunțuri, așa că, după 45 de minute, echipa a decis să nu mai joace.

Ca german, sunt antrenor în Kosovo și accept cultura. Îi înțeleg și pe jucătorii mei, așa că susțin această decizie sută la sută. Cel mai important lucru este să ne tratăm reciproc cu respect. Iar acest respect nu a mai existat după ceea ce mi s-a spus, după ceea ce s-a cântat acolo.

De ce a fost de acord selecționerul german cu decizia jucătorilor săi, deși a recunoscut că nu a înțeles foarte bine toate implicațiile: „Cred că este vorba despre mândrie națională”

Cred că este vorba despre mândrie națională, jucătorii s-au simțit extrem de insultați, din nou. Doar cei care cunosc istoria Kosovo pot empatiza cu asta.

Chiar dacă Kosovo este o țară mică – Kosovo este Kosovo, toată lumea trebuie să respecte asta. Toată lumea, UEFA și FIFA, sunt desigur împotriva xenofobiei. Dar este dificil să oprim tribunele.

(n.r. Despre faptul că jucătorii săi au fost cei care au provocat fanii români în primă fază) Nu pot comenta, pentru că nu am văzut sau auzit așa ceva.

Este vorba despre mesajul nostru că așa ceva nu are ce căuta pe stadion. Este vorba despre o cooperare respectuoasă, care este mai importantă decât rezultatul.

Campionatul European a fost cel mai bun exemplu de coexistență pașnică între culturi diferite.

Promovarea în Liga B este încă posibilă, suntem pe drumul cel bun și sperăm să ne atingem obiectivul”, a spus Franco Foda pentru jurnaliștii germani de la Kicker.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare