UTA a obţinut o victorie surprinzătoare, 3-1, acasă la CFR Cluj. Golurile au fost marcate de Tachtsidis 47, pentru CFR Cluj, respectiv V. Costache 13, Omondi 64, Kadiri 74, pentru oaspeţi.
Succesul arădenilor este cu atât mai răsunător cu cât a fost obţinut fără Mircea Rednic pe banca tehnică.
Rednic, în vestiar la pauză
Sorin Rădoi, „secundul” lui Mircea Rednic, i-a condus pe arădeni, de la nivelul gazonului, în meciul din Gruia. Măcinat de câteva probleme de sănătate, „Puriul” a preferat să stea în tribune, dar, la pauză, a coborât în vestiar.
„Jucătorii au reacționat foarte bine, suntem bucuroși, un merit foarte mare îl are Mircea Rednic pentru acest rezultat. Au dat dovadă de caracter și au făcut față împotriva CFR-ului.
Am comunicat puțin și în timpul meciului, dar la pauză a venit alături de noi și a mai discutat unele probleme și ne-a prins bine după aceste vorbe.
Așa cum a fost și la ultimul antrenament, am preferat să stea alături de băieți la antrenament și de-asta am și preferat să vin eu la conferința de presă, pentru că încă nu are voie să depună mult efort.
Cred că îl expuneam puțin dacă îl puneam să stea pe margine, pentru că noi suntem tineri și o ducem mai bine, dar experiența dânsului în pregătirea jocului s-a văzut.
Atât înainte, cât și la pauză, tot ceea ce am pregătit și le-am spus jucătorilor s-a văzut pe teren astăzi. Suntem foarte mulțumiți de victoria de astăzi.
La fiecare meci am arătat că jucăm fotbal, ne-a lipsit și puțin șansa, dar astăzi ne-a ieșit și se bucură cu toții în vestiar. E o bucurie în plus pentru noi că am câștigat în deplasare.
Mâine avem antrenament, vom încerca să-i recuperăm pe jucători pentru că avem nevoie de victorii și acasă. Le-am spus și înainte de meci că avem nevoie și de cei care intră de pe banca de rezervă”, a afirmat Sorin Rădoi după CFR Cluj – UTA, 1-3.
Rednic, probleme la inimă
Chiar dacă a făcut deplasarea la Cluj şi a mers la hotelul în care s-a cazat echipa, antrenorul de 62 de ani nu a stat la nivelul gazonului. Tensiunea şi emoțiile pe care le provoacă o astfel de partidă ar fi fost periculoase pentru inima lui Mircea Rednic.
În zilele premergătoare meciului de la Cluj, Mircea Rednic a efectuat o serie de analize la inimă. Medicii i-au recomandat precauţie privind implicarea emoţională din fotbal.