Valeriu Iftime a avut parte de un moment plin de emoții în acest an. Echipa pe care o finanțează s-a salvat de la retrogradare în urma barajului de menținere/promovare în SuperLigă, după ce o mare parte a campionatului FC Botoșani a fost pe ultimul loc.
Acum finanțatorul a câștigat alegerile pentru șefia Consiliului Județean Botoșani și vrea să facă schimbări la stadion.
Valeriu Iftime, „Așa o să fie, un mini Old Trafford”
Cele 200 de voturi în plus i-au adus funcția de președinte al Consiliului Județean. Omul de afaceri a transmis că orașul Botoșani ar putea dispune în viitorul apropiat de un stadion modern, de maximum 10.000 de locuri, în stilul campionatului din Anglia.
„Inclusiv domnul Ciolacu a spus că face stadion la Botoșani, așa că nu mai am nicio treabă. Am niște oameni care vor fi alături de mine să facă stadionul. Dacă sunt serioși, așa cum n-au fost până acum, vorbesc despre actualul primar care a câștigat un al doilea mandat, sper ca de data asta să ia în seamă ceea ce a spus.
În primul rând, să avem o academie de fotbal la Botoșani, susținută mai mult din banii publici, pentru că sunt copiii orașului. Și un stadion de care toată lumea s-ar bucura. Maximum 10.000 de locuri. Am făcut un proiecțel, o bijuterie! De 9.000 de locuri, mi se pare. A fost un stadion pe care l-am propus eu acum vreo opt ani de zile, un fel de stadion englezesc, tribunele fiind cumva separate, bineînțeles fără pistă de alergare.
Da, mi-aș dori un fel de stadion englezesc. Cred că o să fiu mai ascultat. Așa o să fie, un ”mini Old Trafford”. (n.r. – cu cine vreți să-l inaugurați?) Cu FCSB, normal!” a declarat finanțatorul echipei din Botoșani, potrivit sport.ro..
Bogdan Andone rămâne la FC Botoșani!
Acest lucru s-a și întâmplat în barajul cu CS Mioveni (scor 1-0 la general pentru Botoșani), iar Valeriu Iftime a luat o decizie clară. Finanțatorul moldovenilor a decis să continue cu Bogdan Andone pe banca tehnică și din noul sezon de SuperLiga.
Cei doi își doresc acum să facă o echipă puternică și să nu mai resimtă emoțiile retrogradării până în ultima clipă.
„Sunt acasă la Bogdan și vă dau o veste extraordinară. Va rămâne antrenorul nostru în următorii doi ani de zile. Știu că îl iubiți mult și că mi-ați dat atâtea mesaje, dar nu v-am răspuns, ci ne-am filmat împreună, ca să vedeți că suntem aici” a declarat Valeriu Iftime.