Se apropie revenirea! Ultimele imagini cu Olimpiu Moruțan, accidentat grav în luna aprilie

Olimpiu Moruțan (25 de ani) a revenit la Pisa la finalul lunii august, însă internaționalul român nu a apucat să debuteze pentru formația din Serie B.

Olimpiu Moruțan, pe finalul perioadei de recuperare

Mai mult, Olimpiu Moruțan nu a mai evoluat din luna aprilie, atunci când a suferit o fractură a tendonului lui Ahile în tricoul celor de la Ankaragucu. Ulterior, a fost operat, iar mai apoi a ratat prezența la EURO 2024.

De atunci, Olimpiu Moruțan a tras tare la ședințele de recuperare și speră să revină cât mai repede pe terenul de joc. Mijlocașul face în acest moment mai multe exerciții specifice accidentării pe care o are, iar clinica la care merge românul a postat mai multe imagini pe rețelele sociale.

Se poate observa cu Moruțan execută anumite exerciții special pentru zona afectată, asta pentru a-i reda ritmul și musculatura după o perioadă lungă de inactivitate. Totul este înregistrat și supravegheat video de către specialist, după cum se poate observa în imaginea de mai jos.

Olimpiu Moruțan, așteptat pe teren în decembrie

Gruparea din Serie B are și opțiunea unui transfer definitiv în vara anului 2025, în schimbul sumei de 3 miliioane de euro. Cu toate acestea, Olimpiu Moruțan mai are de așteptat cel puțin două luni până va reveni pe terenul de joc.

Recent, italienii au anunțat că recuperarea se află pe final, iar Moruțan este așteptat să înceapă antrenamentele individuale din luna octombrie, urmând ca abia din decembrie să poată fi folosit.

Au sosit veștile bune despre starea lui Olimpiu Moruțan. Jucătorul se află într-o clinică de reabilitare din Bologna pentru ultima etapă a recuperării sale, care decurge bine.

Obiectivul celor de la Pisa este să-l primească în echipă în cursul lunii octombrie, pentru a fi disponibil până în decembrie și pe deplin pregătit pentru returul campionatului”, potrivit pianetaserieb.it.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare