Ianis Hagi (25 de ani) urmează să plece de la Rangers în această vară, iar agenții internaționalului român lucrează la un transfer în această perioadă.
Scoțienii au reacționat imediat: „Trebuie 100% să se prezinte la club”
După ce a exclus posibilitatea ca Ianis Hagi să ajungă la Galatasaray sau Fenerbahce, Giovanni Becali a declarat că fotbalistul român ar putea să nu se prezinte la Rangers din această vară. Afirmațiile impresarului au ajuns rapid în Scoția, iar jurnaliștii britanici au evidențiat faptul că fiul „Regelui” trebuie să-și respecte contractul avut, chiar dacă nu va mai continua pe Ibrox din noul sezon.
„Ianis Hagi a anunțat prin intermediul agentului său, Giovanni Becali, că nu se va întoarce la Ibrox pentru pre-sezon și nici nu are de gând să își onoreze contractul cu Rangers.
Becali, cunoscut pentru afirmațiile sale exagerate, sugerează acum că Hagi este pregătit să încalce contractul și să plece la un alt club fără acordul lui Rangers.
În ciuda faptului că Ibrox Noise susține plecarea mijlocașului supraevaluat (a cărui perioadă în Spania a fost chinuitoare și nici chiar naționala României nu a fost interesată să-i acorde prea multe minute în vară), aceasta ar fi o încălcare completă a termenilor contractului său.
Ca jucător al lui Rangers, Hagi trebuie 100% să se prezinte la club în această vară. Evident, relația dintre cele două părți e încheiată, iar Rangers nu îl mai vrea înapoi, însă el este încă jucătorul lor și trebuie să își respecte contractul pe care l-a semnat. Haosul continuă la Rangers și în această vară”, au scris scoțienii de la Ibroxnoise.
3.5 milioane de euro ar fi suma cerută de Rangers în schimbul lui Ianis Hagi.