Scoțienii au reacționat, după ce Giovanni Becali a spus că ar da bani de la el ca să-i găsească un club lui Ianis Hagi

Ianis Hagi (25 de ani) are șanse minime să mai continue la  Rangers și din sezonul viitor, însă internaționalul român nu are prea multe opțiuni în momentul de față.

Declarațiile lui Giovanni Becali au ajuns în presa din Scoția

Desemnat să-i găsească un nou club lui Ianis Hagi, Giovanni Becali a oferit o declarație interesantă zilele trecute. Cunoscutul agent a dezvăluit că ar da bani din propriul buzunar ca fiul „Regelui” să-și găsească un club la care să-și relanseze cariera, iar aceste informații au ajuns rapid în presa din Scoția.

„Ar fi dispus să sape în propriul său buzunar, dacă Rangers consideră că nu mai are nevoie de jucător, în această vară.  Hagi și-a petrecut întregul sezon 2023/2024 împrumutat la Deportivo Alaves, însă nu a reușit să înscrie decât două goluri din 26 de partide.

Încă are contract cu Rangers până în vara anului 2026, ceea ce ridică întrebarea dacă Philippe Clement și conducerea îl văd pe internaționalistul român în planurile lor pe termen lung. 

Tânărul de 25 de ani urmează să se căsătorească, iar Giovanni Becali și-a exprimat intenția de a valorifica această ocazie importantă pentru a orchestra următoarea mișcare în cariera jucătorului, cu excepția cazului în care Philippe Clement decide să-l păstreze”, au scris scoțienii de la The Herald Scotland.

Schimbul anului în România: Ianis Hagi la Rapid și Albion Rrahmani la Rangers?

Ianis Hagi și-a pus agenții să-i găsească un club pentru care să evolueze mai mult, asta deoarece Philippe Clement nu l-a inclus în planurile de viitor ale grupării de pe Ibrox.

De situația lui Ianis Hagi vrea să profite  Rangers și să-l trimită pe fotbalist înapoi în România, la  Rapid. Scoțienii anunță că decarul primei reprezentative ar putea fi inclus într-o afacere din care face parte și Albion Rrahmani, atacantul dorit insistent de formație de pe Ibrox.

„Un schimb cu  Rapid București ar putea fi în cărți. Noul antrenor al  Rapidului, Neil Lennon, și-a exprimat admirația pentru un om pe care îl cunoaște bine din derby-urile Old Firm, iar Albion Rrahmani ar putea să meargă în direcția opusă”, au scris scoțienii la „Rangers News”.

Neil Lennon a fost întrebat, la reunirea  Rapidului, ce sfat are pentru ”decarul” naționalei și a răspuns: ”Vino aici, vino să joci la  Rapid! E bine-venit dacă vrea. A avut probleme cu accidentările, dar este un jucător bun. Deci e bine-venit aici, să-i spuneţi”.

Ianis Hagi a evoluat în România doar pentru  Viitorul, actuala Farul, club la care Gică Hagi este fondatorul proiectului, dar și actualul manager.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare