Dan Petrescu pregăteşte temeinic sezonul competiţional 2024-2025, la finalul căruia ţinteşte titlul de campion. Dacă la capitolul veniri şi plecări de jucători lucrurile vor fi închise abia la finalul verii, „Bursucul” şi-a definitiv staff-ul tehnic.
Gruparea din Gruia se va reuni luni, 10 iunie, când este programată și vizita medicală.
„Secunzii” lui Dan Petrescu
Dan Petrescu a decis să nu mai cheme pe nimeni alături de el și să se bazeze pe angajații de la CFR Cluj, pe care i-a avut și pe finalul sezonului trecut.
De bază vor fi Ovidiu Hoban (41 de ani), Francisc Dican (46 de ani) și Mihai Ștețca (43 de ani), antrenorul cu portarii al echipei finanțată de către Ioan Varga, conform digisport.ro.
Dan Petrescu a obișnuit să fie înconjurat de aceeași oameni la toate echipele la care a mers în ultimii ani, iar alegerile „Bursucului” au fost unele inspirate, asta deoarece a obținut rezultate remarcabile. Din noua stagiune însă, fostul internațional va fi nevoit să se bazeze, aşadar, pe staff-ul menţionat anterior, asta după ce Valeriu Bordeianu și Bogdan Aldea au decis să plece, după 8 ani de colaborare.
Kajetan Szmyt, transferat din Polonia?
Presa din Polonia a anunțat că ardelenii sunt interesați de tânărul Kajetan Szmyt, în vârstă de 23 de ani, extrema celor de la Warta Poznan Totodată, jurnaliștii notează că CFR Cluj trebuie să plătească suma de 500.000 de euro pentru a obține semnătura fotbalistului văzut ca un înlocuitor perfect pentru Philip Otele, care ar putea fi vândut chiar în această perioadă de mercato, conform prosport.ro.
În sezonul recent încheiat din Polonia, Kajetan Szmyt a jucat în 33 de partide. A marcat 7 goluri şi a oferit 2 assist-uri. Chiar şi aşa, mijlocaşul n-a putut evita retrogradarea echipei Warta Poznan.
Ofertă pentru Tudor Băluță
Fără să mai stea pe gânduri, conducătorii din Gruia au înaintat o ofertă către Băluță, iar răspunsul său nu a întârziat să apară. Acesta le-a transmis „feroviarilor” că nu spune pas propunerii, însă urmărește un transfer într-un campionat mai puternic.
Rămâne de văzut dacă Tudor Băluță își va îndeplini dorința sau va alege, într-un final, să semneze cu CFR Cluj.