Sâmbătă, 15 martie, a apărut lista celor 26 de jucători chemați la națională pentru „dubla” cu Bosnia și San Marino, iar Louis Munteanu nu se află printre ei.
Atacantul în vârstă de 22 de ani al celor de la CFR Cluj, actualul golgheter al SuperLigii, cu 20 de goluri marcate, și-a manifestat nemulțumirea cu privire la alegerile lui „Il Luce”, precum a fost cazul și în ceea ce-i privește pe Ioan Varga și Cristi Balaj, patronul, respectiv președintele „feroviarilor”, după victoria bifată de ardeleni contra lui Dinamo, scor 3-1, în prima etapă a play-off-ului.
Florin Prunea, fostul goalkeeper al primei reprezentative „tricolore” de fotbal, s-a exprimat în legătură cu acest subiect. A lansat o ipoteză în spațiul public, potrivit căreia ar fi posibil ca Mircea Lucescu și Daniel Pancu, selecționerul naționalei U21, să aibă o înțelegere în privința lui Louis Munteanu.
Opinia lui Florin Prunea în ecuația neselecționării lui Louis Munteanu sub tricolor: „S-a inflamat toată lumea, dar s-a gândit cineva că poate e un acord între cei doi selecționeri”?”
După părerea lui Florin Prunea, „Il Luce” l-a lăsat pe Louis Munteanu sub comanda lui „Pancone”, deoarece „tricolorii” mici vor avea parte de teste importante înaintea debutului la Europeanul U21 din Slovacia.
Reamintim că atât vârful CFR-ului, cât și Matei Ilie, apărătorul central al ardelenilor, se află pe lista extinsă a lui Mircea Lucescu. Practic, dacă reputatul antrenor va găsi de cuviință să-i cheme la naționala de seniori, cei doi vor face saltul.
Totodată, Prunea a mărturisit că, în accepțiunea lui, Louis Munteanu este mai bun decât cei trei atacanți convocați, Denis Drăguș, Denis Alibec și Daniel Bîrligea.
„S-a inflamat toată lumea, dar s-a gândit cineva că poate e o înțelegere între cei doi selecționeri, să-l lase la U21? Pentru că urmează meciurile cu Portugalia și Țările de Jos, meciuri importante înaintea turneului final (n.r. EURO U21). Și sunt convins că nea Mircea va da explicațiile necesare.
Nu sunt eu avocatul lui Mircea Lucescu, departe de mine. Dar m-am gândit prima dată la asta. Nu ai cum să nu-l convoci pe Louis Munteanu la națională, decât dacă ai un motiv foarte bine întemeiat. Și eu cred că ăsta e motivul, să fie lăsat pentru U21, o înțelegere între Pancu și nea Mircea.
Alt motiv n-aș vedea, dar sunt convins că va lămuri acest lucru. Eu așa o văd. Dacă nu s-a vorbit și cu jucătorul, să i se dea niște explicații, s-a făcut o greșeală.
El este peste cei trei convocați. Drăguș, probleme mari în Turcia. Alibec stă bine fizic, l-am văzut și cu Iași, dar nu e la nivelul său maxim. Bîrligea vine după o accidentare, nu are jocuri în picioare, să-l vedem în seara asta. În rest, e peste cei de acolo, n-avem ce să mai discutăm”, a declarat Florin Prunea, citat de digisport.ro.
„Tricolorii” pe care se va baza Mircea Lucescu în debutul preliminariilor CM 2026
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0)
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 27/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1), Mihai POPESCU (FCSB, 0/0), Denis CIOBOTARIU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 44/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 46/6)
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0), Adrian ȘUT (FCSB, 4/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 45/5), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 15/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 21/4), Florin TĂNASE (FCSB, 18/3), Dennis POLITIC (Dinamo, 0/0)
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 20/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 41/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1)