Salariul lui Viorel Moldovan la Rapid! Noul președinte câștigă mai bine decât mulți fotbaliști din România

Luni, 10 iunie, Rapid a anunțat numirea lui Viorel Moldovan în funcția de președinte al clubului, după plecarea lui Daniel Niculae.

Așa l-a convins Dan Șucu pe Viorel Moldovan să vină la Rapid

Dorit și de Dinamo în această perioadă, Viorel Moldovan a ales să vină la Rapid. Fostul internațional român va avea un salariu important în Giulești și va primi 10.000 de euro lunar, anunță gsp.ro.

Ca o comparație, Viorel Moldovan câștigă mai bine decât mulți fotbaliști din SuperLiga, dar și față de rivalii MM Stoica sau Elias Charalambous. Oficialul FCSB-ului este remunerat cu aproximativ 3.000 de euro lunar, așa cum a declarat Gigi Becali, în timp ce antrenorul cipriot a încasat 5.000 de euro pe durata ultimului sezon.

Liber de contract din martie 2021, după plecarea de la Petrolul, acolo unde a fost antrenor principal, Viorel Moldovan a fost specialist în cadrul unei televiziuni sportive în tot acest timp.

Viorel Moldovan a revenit la Rapid

Viorel Moldovan revine astfel la clubul pentru care a evoluat din postura de jucător. Decizia Rapidului este una total surprinzătoare, dacă ar fi să ținem cont că totul s-a făcut în liniște, fără să apară vreo informație legată de această alegere a conducătorilor.

Fostul internațional a făcut și primele sale declarații din noua postură.

Clubul FC Rapid are plăcerea de a vi-l prezenta pe noul Președinte al clubului, un nume important în Giulești și în fotbalul românesc, Viorel Moldovan.

‘Sunt mândru și onorat să fiu Președintele acestui club, cu o istorie senzațională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu stafful tehnic, cu cel administrativ, cu suporterii noștri. Sper ca toată suflarea rapidistă să fie alături de noi, la acest nou început. Sunt încrezător ca la finalul sezonului 2024/2025 să ne bucurăm împreună de ceea ce am realizat’, a declarat noul Președinte al Rapidului.

Cu o carieră impresionantă, ce include performanțe deosebite atât pe teren, cât și pe banca tehnică, Viorel Moldovan a demonstrat mereu determinare, profesionalism, fiind și un om care cunoaște foarte bine spiritul rapidist.

Ca jucător, Viorel Moldovan a evoluat în Giulești între 2006 și 2007, marcând 21 de goluri, dintre care 15 în campionat, două în Cupa României și patru în cupele europene, unul dintre ele chiar în sferturile Cupei UEFA„, a transmis Rapid.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare