S-a zis cu liniștea la Inter! Reacția lui Cristi Chivu, după eliminarea de la Campionatul Mondial al Cluburilor

Luni seara, Inter a cedat cu scorul de 0-2 în fața celor de la Fluminense din optimile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor.

Cristi Chivu, supărat după primul eșec la Inter

Inter nu a avut replică în fața celor de la Fluminense și a părăsit competiția. La finalul meciului, Cristi Chivu a tras primele sale concluzii și a dat vina pe oboseala acumulată de jucătorii săi după un sezon precedent destul de solicitant.

„Nu ne-am dat bătuți, am încercat să revenim în joc până la final, dar nu a fost ziua noastră. Am încercat să schimbăm sistemul pe parcurs. Am dat ce am avut mai bun, cum facem mereu.

A fost o zi în care am vrut să dăm ce putem, dar nu a fost ziua noastră. Nu ne așteptam să joace cu 5 în apărare, nu am găsit soluții în prima repriză.

Apoi am încercat să schimbăm, să jucăm pe margini, să avem mai multe centrări, am încercat să construim cu doi atacanți, în 4-4-2, dar nu a fost ziua noastră, asta e clar!

S-a văzut că nu am avut prospețime, nici strălucire, s-a simțit oboseala și nu am avut o abordare de echipă care vrea cu orice preț să învingă.

Am suferit în fața intensității jocului adversarilor, ei ne-au presat, iar noi am fost prea aroganți în momentele în care trebuia să facem lucrurile mai simplu.

Acestea au fost energiile noastre de la acest turneu, am încercat să revenim pe tabelă, dar am fost puțin ghinioniști.

Voi lua din cele trei săptămâni în care am ajuns să cunosc calitățile, defectele, rănile, caracterul și toate trăirile jucătorilor, care, după un sezon dificil, au ajuns la fundul sacului”, a declarat Cristi Chivu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare