S-a terminat liniștea! Dan Petrescu a început războiul: ”Mereu spun adevărul și sunt criticat!” Primele săgeți către Neluțu Varga

Dan Petrescu (56 de ani) a lansat primul mesaj către conducere, după victoria cu Farul, 5-1. Antrenorul spune că are nevoie de jucători pentru a spera la un parcurs cât mai lung în Europa.

Dan Petrescu și-a îndeplinit primul obiectiv la CFR Cluj. Ardelenii au trecut de Farul, 5-1, și au terminat sezonul pe locul 2. Vor putea juca, astfel, în preliminariile Conference League, fără a mai trece printr-un baraj.

Dan Petrescu, mesaj către Neluțu Varga: ”Să nu se mai întâmple ca anul trecut”

Abia revenit la Cluj, că Dan Petrescu începe să își impună condițiile. Antrenorul a declarat la finalul victoriei cu Farul că munca grea abia acum începe. ”Bursucul” spune că are nevoie de jucători de lot, dar și ca cei din conducere să nu mai vîndă jucători în timpul sezonului.

”Prima repriză a fost excelentă. În repriza a doua scorul nu a fost corect.

Dacă nu găseam jucători antrenați nu puteam să câștigăm cele trei meciuri. Nici la FCSB nu a fost meci ușor, chiar dacă ei erau deja campioni.

Sunt foarte mulțumit… dacă caștigi 3 din 3, ăsta e meritul lor și al celorlați antrenori”, a declarat Dan Petrescu la finalul partidei cu Farul, 5-1.

”Tot timpul spun adevărul și sunt criticat”

Întrebat despre parcursul în cupele europene, Dan Petrescu a prezentat pe scurt gândirea în ceea ce privește politica clubului.

”Nu am avut traume, am avut rezultate fantstice. Eu tot timpul spun adevărul și sunt criticat.

În Europpa e greu, sper să nu cădem cu o echipă ca Adana, anul trecut. Pentru mine începe munca cea mai grea. Vreau să fac un lot competitiv și să am o bancă puternică. Cei titulari sunt foarte buni, dar pe bancă mai sunt și probleme. Am avut și norocul că nu am avut accidentări.

Orice jucator e de vânzare, dar mi-aș dori să nu se întâmple ca anul trecut. Jucători de valoare au plecat din timpul campionatului!.. Aici trebuie să fiu eu puternic, să spun dinainte. Trebuie să facem un lot puternic. Am această experiență”, a spus Dan Petrescu.

CFR Cluj – Farul 5-1

CFR Cluj (4-3-3): Sava – Mogoș, Boben, Kresic, Camora – Tachtsidis, Keita, Muhar – Deac, Bîrligea, Otele
Rezerve: Hindrich (GK), Bălgrădean (GK), Manea, Abeid, M.Ilie, Ajeti, Aussi, Fica, Avounou, El Kaddouri, V.Serebe, P.Michael
Absenți: –
Antrenor: Dan Petrescu

Farul (4-3-3): Buzbuchi – Sîrbu, M. Popescu, G. Marins, Ganea – Vînă, Queiros, Grameni – Grigoryan, L. Munteanu, Andronache
Rezerve: Mușat (GK), Dussaut, I.Cercel, G.Dănuleasa, Boli, D.Nedelcu, N.Popescu, Casap, L.Banu, R.Deaconu, A.Doicaru, Rivaldinho
Absenți: Larie, Cojocaru, Băluță (accidentați)
Antrenor: Gheorghe Hagi

A: Radu Petrescu (Bucureşti)
A1: Mircea Grigoriu (Bucureşti)
A2: Radu Ghinguleac (Bucureşti)
Arbitru VAR: Istvan Kovacs (Carei – Satu Mare)
Arbitru AVAR: Florin Andrei (Târgu Mureş – Mureş)
R1: Bogdan Dumitrache (Bucureşti – Bucureşti)
Obs. arbitri: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea)
Stadion: CFR Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca – Cluj)

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare