Dennis Man și Valentin Mihăilă, la un pas de a semna! Giovanni Becali, întâlnire crucială la Koln

Viitorul lui Dennis Man (25 de ani) și al lui Valentin Mihăilă (24 de ani), „tricolorii” de la EURO 2024 care evoluează pentru Parma, a fost hotărât în mare parte. Fotbaliștii de profil ofensiv din naționala României ar urma să semneze cu gruparea „cruciată”, care a promovat în Serie A la finalul stagiunii precedente. Man și Mihăilă au fost doi jucători esențiali pentru Parma în sezonul atingerii marelui obiectiv.

Potrivit ultimelor informații apărute în presa din Italia în cursul zilei de marți, 25 iunie, reprezentanții clubului nu au stat pe gânduri și au acționat, în ciuda faptului că jucătorii prezenți la Europeanul din Germania mai aveau contract pe o perioadă de un an. Cei de la Parma au dorit să elimine riscul de a-i pierde pe cei doi, care puteau semna cu altă echipă în tot acest timp.

Dennis Man și Valentin Mihăilă rămân la Parma! Giovanni Becali a discutat la Koln cu directorul sportiv al italienilor

Dată fiind situația, va urma și oficializarea celor două prelungiri de contract, cel mai probabil în următoarele ore sau zile. Conform presei din Italia, impresarul celor doi, Giovanni Becali, s-a întâlnit cu Roel Vaeyens, oficialul Parmei, în marele oraș german unde România a dat piept cu Belgia (0-2).

„O situație care a fost în impas și care a durat foarte mult timp. A fost deblocată înainte de a fi prea târziu. Ieri, Roel Vaeyens, directorul sportiv al Parmei, a fost văzut la Köln (n.r. orașul în care s-a disputat România – Belgia, de la Euro 2024) împreună cu Giovanni Becali, agentul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă. S-a discutat despre reînnoirea acordului celor doi internaționali români, care joacă în prezent la Euro 2024.

După mai multe întâlniri în ultimele săptămâni, nu s-a ajuns la o înțelegere între părți, dar situația s-ar fi deblocat în ultimele ore. Potrivit Sky Italia, suntem aproape de o reînnoire până în 2027 pentru amândoi. O prelungire de doi ani, cu o ajustare financiară a salariului, față de contractul existent, care va expira în iunie 2025”, au notat cei de la Sport Parma.

  • Dennis Man a bifat 35 de apariții în tricoul Parmei, în sezonul trecut. A marcat 13 goluri și a oferit șapte assist-uri în Serie B și Cupa Italiei.
  • Valentin Mihăilă a jucat tot în 35 de partide ale „cruciaților”, punctând de șase ori și furnizând trei pase decisive.

Evoluțiile celor doi de la EURO 2024, decisive în accelerarea negocierilor

România a debutat incredibil la turneul final din Germania, învingând cu 3-0 Ucraina pe „Allianz Arena”. În runda a doua, contra „dracilor roșii”, norocul nu a mai ținut cu elevii lui Edi Iordănescu. Vedetele pregătite de Domenico Tedesco s-au impus, scor 2-0. Urmează meciul din etapa finală a grupei E de la EURO 2024, cel cu Slovacia. Va avea loc miercuri, pe 26 iunie, începând cu ora 19:00, la Frankfurt.

Valentin Mihăilă a fost desemnat cel mai rapid fotbalist al rundei secunde de la Campionatul European, înregistrând o viteză de 35.8 km/h în timpul unui sprint.

  • Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, cota de piață a lui Dennis Man este de 9.000.000 de euro.
  • Valentin Mihăilă este evaluat la 2.800.000 de euro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare