Ajuns la 33 de ani, Ante Vukusic pare că s-a redescoperit, după o lungă perioadă de chin pentru fostul atacant al celor de la FCSB,
Ante Vukusic a marcat primele sale goluri, după doi ani de pauză
După un singur sezon petrecut la formația NK Varazdin, Ante Vukusic s-a despărțit de formația croată și nu știe unde va evolua din sezonul următor. Atacantul a trecut printr-o accidentare gravă în ultimele luni și nu a reușit să impresioneze.
Recent, Vukusic a ajuns în liga a doua din Croația și a semnat cu formația NK Zrinski Oscjeko, iar această decizie pare că a fost una inspirată pentru fotbalist. A reușit să marcheze deja trei goluri în cinci meciuri și se simte din ce în ce mai bine.
Interesant este că Ante Vukusic nu mai marcase din noiembrie 2022, atunci când înscria într-un meci cu Radniki Nis.
„Ante Vukusic s-a despărțit de Varazdin. Deși trebuia să rămână încă un an, situația lui s-a deteriorat atât de mult în ultimele luni, încât continuarea colaborării nu mai avea sens. Va fi interesant de văzut ce decizie va lua acum fotbalistul în vârstă de 33 de ani, având în vedere vârsta lui și ultimele performanțe. Probabil că nu vor fi multe opțiuni disponibile pentru el„, scriau cei de la publicația Football Planet.
Ante Vukusic și coșmarul trăit la FCSB
Ante Vukusic a devenit cunoscut în fotbalul românesc în anul 2021, atunci când a sosit la FCSB la cererea lui MM Stoica. Croatul a plecat însă rapid de la campioana României, asta după ce Gigi Becali nu a rămas impresionat de evoluțiile atacantului.
În cele 7 luni petrecute în România, Vukusic a evoluat în doar 7 meciuri și nu a reușit să marcheze vreun gol.
Meciurile în care a fost folosit Vukusic la FCSB
- Dinamo – FCSB 0-1 (13 minute)
- FCSB – Academica Clinceni 0-1 (45 de minute)
- FCSB – Chindia 1-0 (11 minute)
- Botoșani – FCSB 0-2 (6 minute)
- FCSB – Gaz Metan 1-0 (55 de minute)