S-a aflat cine sunt echipele din Arabia Saudită interesate de Florin Niță! Portarul român, gata să dea lovitura pe finalul carierei

Florin Niță (36 de ani) a impresionat la EURO 2024, iar portarul român a intrat pe radarul mai multor cluburi din străinătate.

Florin Niță, dorit insistent în Arabia Saudită

Pe lângă formațiile din Arabia Saudită, Florin Niță mai este dorit și de Rapid, în timp ce Gaziantep speră și ea că îl va convinge pe portarul român să continue din sezonul următor. Goalkeeper-ul va lua însă o decizie doar după încheierea turneului final din Germania, însă, până atunci, am aflat cluburile din zona Golfului interesate de „tricolor”.

Al-Okhdood și Al-Kholood sunt cu ochii pe Florin Niță și iau în calcul transferul acestuia în această vară, anunță jurnaliștii din zona Golfului. Arabii au adus în discuție și formația antrenată de Cosmin Contra și la care evoluează Nicolae Stanciu, Damac, însă, cel puțin pentru moment, nu s-a făcut vreun pas concret în privința mutării.

Al-Okhdood au evoluat în sezonul trecut Florin Tănase și Andrei Burcă, astfel că pentru oficialii clubului nu ar fi o noutate să lucreze cu un fotbalist român.

Florin Niță, ademenit cu salarii uriașe în Arabia Saudită

Marius Șumudică, cel care l-a adus pe Florin Niță la Gaziantep, a dat detalii despre viitorul portarului, care ar putea câștiga peste un milion de euro pe an în Arabia Saudită.

I-a făcut Gaziantep ofertă pe doi ani, din ce informații am eu. În jur de 500.000 de euro, cu bonusuri, pe an. Cred că ajunge la 6-700.000 de euro, ceea ce cred că Rapidul nu poate să plătească.

Niță este un tip sufletist, căruia îi lipsește foarte mult familia. Mai sunt și 3-4 echipe din Arabia Saudită care n-au primit bugetul de la guvern. Vor face oferte. Nu s-au făcut oferte clare, sunt sigur că va avea oferte.

Din informațiile mele din Arabia Saudită, se învârt la cel puțin 900.000 – 1.100.000 milioane de euro pe an”, a spus Șumudică, potrivit Fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare