România, un adversar redutabil! Ce spun jurnaliștii italieni despre echipa pregătită de „Il Luce”

Pe 13 decembrie, la Zurich, va avea loc tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026, iar România atrage deja atenția presei internaționale. Naționala lui Mircea Lucescu, aflată în urna a doua valorică, este considerată unul dintre cei mai periculoși adversari de către jurnaliștii italieni.

România, în topul adversarilor de temut pentru Italia

Potrivit Gazzetta dello Sport, România este printre echipele de urmărit cu mare atenție din urna a doua. Într-o analiză detaliată a potențialilor adversari ai Italiei, „tricolorii” sunt poziționați deasupra unor echipe precum Polonia, Ungaria, Cehia, Grecia sau Ucraina. Doar Turcia, Norvegia, Serbia, Slovacia și Suedia sunt văzute ca naționale mai periculoase decât selecționata lui Lucescu.

Acest statut al României vine ca urmare a unui parcurs excelent în Liga Națiunilor, unde echipa a dominat Grupa C2, acumulând 18 puncte și promovând în Liga B.

România are două șanse mari de calificare la turneul final: fie prin câștigarea grupei de calificare, fie prin ocuparea locului secund și accederea la baraj. De asemenea, datorită rezultatelor din Nations League, există și o cale alternativă de calificare prin această competiție, ceea ce întărește poziția „tricolorilor” înaintea tragerii la sorți.

Jurnaliștii italieni sunt de părere că România, sub comanda experimentatului Mircea Lucescu, este o echipă cu un potențial mare de a crea surprize.

Comunicatul emis de UEFA după meciul cu Kosovo

„Se declară meciul din Liga Națiunilor dintre România și Kosovo dintre România și Kosovo, disputat pe 15 noiembrie 2024, ca fiind pierdut de către Federația de Fotbal din Kosovo, pentru că partidă nu a fost jucată în totalitate”, se arată în decizia UEFA.

Totuși, FRF are de plătit amenzi uriașe din partea UEFA:

  • 30.000 de euro pentru transmiterea de mesaje politice provocatoare nepotrivite pentru un eveniment sportiv.
  • 9.000 de euro pentru aruncarea cu obiecte.
  • 4.500 de euro pentru aprinderea artificiilor.
  • 8.000 de euro pentru utilizarea laserului
  • 12.500 de euro pentru provocarea unei tulburări în timpul imnurilor naționale.
  • 14.000 de euro pentru blocarea căilor publice.

Nici Federația de Fotbal din Kosovo nu a scăpat fără amenda. Kosovarii au primit o amendă de 6.000 de euro pentru atitudinea necorespunzătoare de pe final de meci.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare