Naționala de handbal feminin a României a suferit o înfrângere severă în fața Elveției, scor 27-36, în cel de-al doilea meci de la Trofeul Carpați, desfășurat la Cluj-Napoca. După o primă repriză echilibrată, încheiată la egalitate 16-16, tricolorele au cedat complet în partea secundă, pierzând fără drept de apel în fața unei echipe care nu deține o mare tradiție în handbalul european.
România, învinsă categoric de Elveția la Trofeul Carpați
România a debutat cu o victorie convingătoare în turneul amical, învingând Macedonia de Nord cu 36-25, însă al doilea meci s-a dovedit a fi un adevărat dezastru. În repriza secundă contra Elveției, elevele lui Florentin Pera au fost depășite la toate capitolele, iar adversarele au preluat controlul, mărind treptat diferența de pe tabelă.
„E o înfrângere greu de digerat, mai ales având în vedere istoricul nostru împotriva acestei echipe. Până acum, Elveția nu reușise să ne învingă pe teren propriu”, au declarat oficialii naționalei după meci.
Elveția, o echipă care a evoluat considerabil în ultimii ani, a fost o surpriză pentru tricolore. Deși până de curând nu reușise performanțe notabile în competițiile internaționale, naționala din „Țara Cantoanelor” a arătat o formă excelentă la Cluj-Napoca.
Prin această înfrângere, România și-a diminuat drastic șansele de a câștiga Trofeul Carpați. În ultima zi a turneului, tricolorele vor întâlni Brazilia, considerată cea mai puternică echipă prezentă la competiție. Braziliencele au învins deja Slovacia, scor 34-30, și urmează să joace împotriva Turciei.
Lotul României pentru Trofeul Carpați
- Portari: Diana Ciucă (CS Rapid București), Bianca Curmenț (CSM Corona Brașov), Daciana Hosu (CSM București)
- Extreme: Oana Borș (HC Dunărea Brăila), Corina Lupei (HC Dunărea Brăila), Andra Buzoianu (SCM Gloria Buzău), Eva Kerekes (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Mihaela Mihai (CSM București)
- Interi: Bianca Bazaliu (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Daria Bucur (SCM Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea), Sorina Grozav (CS Rapid București)
- Centri: Alisia Boiciuc (CSM Corona Brașov), Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (HC Dunărea Brăila)
- Pivoți: Andreea Ailincăi (CSM București), Iaroslava Burlacenko (CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud), Lorena Ostase (CS Rapid București