După 1-2 în Austria, în a treia etapă a preliminariilor CM 2026, România va da piept cu Cipru, marți, 10 iunie, la București. Meciul este programat la ora 21:45, pe cel mai mare stadion din țara noastră, contând pentru runda cu numărul patru din faza calificărilor la Mondialul din Canada, Statele Unite ale Americii și Mexic.
România – Cipru se vede la TV
„Tricolorii” și-au complicat misiunea legată de calificarea directă la turneul final din 2026, după eșecul de la Viena. Elevii lui Mircea Lucescu au doar trei puncte după trei etape, grație succesului bifat în San Marino, scor 5-1. Bosnia-Herțegovina conduce ostilitățile în grupa H, cu nouă puncte din nouă posibile.
Ținând cont de acest aspect, România este obligată să-i învingă pe ciprioți pe Arena Națională. Meciul de marți, 10 iunie, va fi transmis în direct pe canalul Prima TV. Precedentul, cel cu Austria, s-a putut vedea pe postul TV Antena 1.
- Reamintim că tot pe Prima TV s-a văzut și jocul de la Serravalle, cu San Marino.
- Pe lângă România – Cipru, în etapa #4 din preliminarii, în grupa H, se mai joacă San Marino – Austria, tot pe 10 iunie, de la aceeași oră.
Clasamentul grupei H:
- Bosnia-Herțegovina – 9 puncte;
- România – 3 puncte;
- Cipru – 3 puncte;
- Austria (cu un singur meci jucat momentan) – 3 puncte;
- San Marino – 0 puncte.
Lotul României pentru „dubla” din luna iunie
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 31/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 12/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0)
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 29/1), Valentin CREȚU (FCSB, 2/0), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 39/1), Mihai POPESCU (FCSB, 2/1), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Ionuț NEDELCEARU (Akron Togliatti | Rusia, 27/2), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 46/2), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0)
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 30/0), Vlad CHIRICHEȘ (FCSB, 75/0), Adrian ȘUT (FCSB, 5/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 67/12), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 81/15), Florin TĂNASE (FCSB, 19/3), Dennis MAN (Parma | Italia, 35/9), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), David MICULESCU (FCSB, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 30/5), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 23/4)
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 22/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 43/6), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1)
Programul în grupa H din preliminariile CM 2026
- Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino 2-0, ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
- Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1, San Marino – ROMÂNIA 1-5
- Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0, Austria – ROMÂNIA 2-1
- Marți, 10 iunie: ROMÂNIA – Cipru, San Marino – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA – San Marino (21:45)