Robert Prosinecki s-a răgândit – Va rămâne la conducerea naționalei Bosniei

9
0
Share:

Robert Prosinecki s-a răgândit şi nu mai pleacă de la conducerea tehnică a echipei naţionale a Bosniei-Herţegovina, informează lequipe.fr potrivit news.ro

“M-am răzgândit datorită oamenilor care m-au susţinut. Ar fi fost uşor să plec şi să spun că s-a terminat, dar am decis să rămân şi acum sper că vom putea remedia lucrurile”, a declarat fostul internaţional croat.

Federaţia bosniacă a apreciat că schimbarea selecţionerului nu este o soluţie: “Suntem convinşi că schimbarea antrenorului în acest moment nu ar fi avut efect pozitiv. Şansele noastre de a juca la turneul final al Euro-2020 sunt încă reale.”

Aflat sub contract până la finalul acestui an, selecţionerul Robert Prosinecki demisionase de la naţionala Bosniei, duminică, după înfrângerea cu scorul de 4-2 din meciul cu Armenia, din preliminariile Euro-2020,

Fostul fotbalist a anunţat că renunţă după partida de la Erevan, considerând că bosniacii nu mai au şanse de calificare la Euro. “Pentru că nu am reuşit, demisionez şi îi dau şansa mea altei persoane”, a spus Prosinecki.

Prosinecki se afă la conducerea reprezentativei Bosniei din ianuarie 2018.

După şase etape disputate din Grupa J, Bosnia-Herţegovina ocupă locul patru în clasament, cu şapte puncte, în timp ce primele două clasate, Italia şi Finlanda, au câte 18, respectiv 12 puncte. Pe locul 3 se află Armenia, cu nouă puncte.

Sursa: Stiripesurse.ro

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER