România a trecut într-o manieră fenomenală de hopul din meciul de debut de la EURO 2024, cel contra Ucrainei. Fotbaliștii pregătiți de fiul lui Anghel Iordănescu nu le-au dat șanse lui Mudryk, Lunin, Zinchenko și compania, învingând la scor de neprezentare pe „Allianz Arena”.
„Tricolorii” vor da piept cu Belgia sâmbătă, pe 22 iunie, începând cu ora 22:00, pe arena celor de la FC Koln, în etapa secundă din cadrul grupei E. În prima partidă a celei de-a doua runde din grupa noastră, Ucraina a trecut de Slovacia, scor 2-1, după ce a întors scorul de pe tabela de marcaj în actul secund. Astfel, în urma acestul rezultat, România conduce clasamentul grupei E cu trei puncte, urmată, la egalitate, de Ucraina și Slovacia, în timp ce Belgia este ultima, cu zero puncte.
Slovacii le țin pumnii românilor în meciul cu Belgia de la EURO 2024
Zeci de mii de fani belgieni și români au împânzit străzile din Koln, fantasticul oraș german care va găzdui încleștarea dintre „dracii roșii” și „tricolori”.
Printre aceștia au putut fi zăriți și suporteri ai Slovaciei, iar unul dintre ei, care are o legătură extraordinară cu „sportul rege” din România, a explicat de ce îi va încuraja pe elevii lui Edi Iordănescu împotriva superstarurilor lui Domenico Tedesco. A oferit chiar și un pronostic: 2-1 pentru băieții noștri contra lui Lukaku și De Bruyne.
„E o întrebare dificilă pentru că sunt și fanii belgieni aici. Sincer să fiu, aș vrea ca România să câștige. Dacă se va întâmpla asta, noi vom fi într-o poziție mai bună, pentru că veți juca cu a doua echipă împotriva noastră. Deci rezultatul va fi 2-1 pentru România”, a transmis slovacul, citat de fanatik.ro.
„Am un prieten care a jucat pentru FC Vaslui, Pavol Farkas”
De parcă ar fi fost un semn legat de predicția sa, fanul din Slovacia a dezvăluit că are o conexiune specială cu sportul românesc. Este amic cu Pavol Farkas, fostul fundaș al celor de la FC Vaslui. În prezent, ex-apărătorul din Liga 1 îl ajută pe selecționerul Francesco Calzona de pe poziția de translator.
„Știu că aveți o istorie importantă în fotbalul și pe Hagi, Popescu, Lupescu. V-ați calificat în sfârșit la EURO. Pare că jucați un fotbal bun pentru moment.
Știu Steaua București și am un prieten care a jucat pentru FC Vaslui, Pavol Farkas. Acum este translatorul lui Calzona, selecționerul Slovaciei. Este chiar prietenul meu. Suntem din același oraș.
E o surpriză că vom juca în ultimul meci pentru calificare. Cred că putem termina pe primul sau pe locul doi. Nu știu care a fost obiectivul vostru, dar oricum, cred că vă veți califica oricum”, a mai spus fanul Slovaciei.