Denis Drăguș (25 de ani) s-a accidentat la jumătatea lunii decembrie la Trabzonspor.
Denis Drăguș revine în aceste zile
La jumătatea lunii decembrie, într-un meci cu Galatasaray, Denis Drăguș a acuzat anumite probleme la ligamentul colateral extern al genunchiului drept. Astfel, atacantul a fost nevoit să iasă din circuit pentru mai multe săptămâni, așa cum a anunțat Sportpesurse.ro pe 20 decembrie.
Inițial, Denis Drăguș trebuia să revină pe teren la jumătatea lui ianuarie, însă problemele fotbalistului au continuat să persiste. Atacantul României nu a făcut niciun antrenament în ultimele două luni, însă Șenol Guneș a dezvăluit că jucătorul este așteptat sub comanda sa în această săptămână.
”Denis Drăguș și Anthony Nwakaeme vor începe antrenamentele în această săptămână. Nu avem alte accidentări”, a spus Șenol Guneș, potrivit presei din Turcia.
Vali Badea știe cine sunt atacanții pe care se va baza România
Cu aproximativ o lună înainte de startul preliminariilor pentru Mondialul din 2026, Mircea Lucescu a început să-și contureze lotul pe care se va baza la prima acțiune. Un semn de întrebare este reprezentat de cine va fi titular în centrul atacului, în condițiile în care Daniel Bîrligea și Louis Munteanu sunt în mare formă.
Vali Badea a vorbit în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro despre această situație și l-a inclus pe Denis Alibec pe lista variantelor lui Mircea Lucescu.
„Toți trei sunt în formă Bîrligea, Munteanu, Alibec. Este decizia lui nea Mircea Lucescu și sper să fie una de bun augur pentru echipa națională. Bîrligea și Munteanu sunt doi jucători de viteză, care se pot bate pentru acest post, e clar. Alibec este un alt stil de atacant, care joacă mai mult cu spatele la poartă. În schimb, ceilalți doi sunt mai de viteză, cer mingea în profunzime, apar ușor la finalizare și pot surprinde echipele adverse. Mie îmi place de ei”, a spus Vali Badea.
21 de goluri în 72 de meciuri sunt cifrele lui Valentin Badea la FCSB.