Real Madrid a lansat, duminică, un atac dur. Investigaţia clubului îl are în centrul atenţiei pe Lamine Yamal

Clubul de pe Santiago Bernabeu a avut o reacţie vehementă în urma evenimentelor de la meciul Real Madrid – FC Barcelona, 0-4, de sâmbătă seră.

Fanii formației antrenate de Carlo Ancelotti ar fi avut derapaje rasiste la adresa lui Lamine Yamal, atunci când acesta a marcat pe Bernabeu.

Comunicatul lui Real Madrid

După înfrângerea cu FC Barcelona, Real Madrid a publicat un comunicat dur pe rețelele de socializare.

După golul marcat în minutul 77, puștiul de 17 ani s-a bucurat în fața suporterilor madrileni. Ulterior, aceștia au avut mai multe reacții necontrolate la adresa spaniolului.

Real Madrid condamnă cu hotărâre orice tip de comportament care implică rasism, xenofobie sau violență în fotbal și sport și regretă profund insultele pe care câțiva suporteri le-au adus aseară într-unul dintre colțurile stadionului.

Real Madrid a deschis o anchetă pentru a localiza și identifica autorii acestor insulte lamentabile și deplorabile, pentru a putea lua măsuri disciplinare și judiciare corespunzătoare”, au transmis cei de la Real Madrid.

La Liga, plângere la Poliţie

Într-un comunicat oficial, Liga din Spania a anunțat că va raporta incidentele la Poliție.

Având în vedere incidentele de la Real Madrid – Barcelona, unde comportamente de netolerat, rasiste, au fost observate, La Liga va raporta Poliției insultele rasiste și gesturile la adresa jucătorilor Barcelonei.

La Liga condamnă aceste incidente și rămâne fermă în dorința sa de a eradica orice tip de comportament rasist pe stadioane și în afara lor”, se arată într-un comunicat emis de La Liga, citat de Marca.

Florentino Perez, în vestiarul lui Real Madrid

Imediat după meci, președintele lui Real Madrid a decis să meargă la vestiare pentru a sta de vorbă cu jucătorii. Dar Florentino Perez nu şi-a certat jucătorii.

„Analiza va fi făcută după câteva zile și nimeni nu se gândește că este o situația dramatică. Va fi acordat credit în continuare, însă trebuie să vină o reacție imediată, iar Ancelotti știe asta”, a explicat Marca, preluată de sport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare