Sign in / Join

Real Madrid a avut în meciul cu Betis Sevilla o posesie a balonului de 26 la sută, cea mai slabă a madrilenilor din 2011

9
0
Share:

Real Madrid a avut în meciul cu Betis Sevilla o posesie a balonului de 26 la sută, cea mai slabă a madrilenilor din 2011, informează marca.com, potrivit News.ro.

Atunci, Realul a avut 23 la sută posesie într-o partidă cu FC Barcelona.

Duminică, Betis a efectuat 713 pase, în timp ce campioana Europei a avut doar 254.

Cu toate că nu a avut prea mult balonul, echipa lui Santiago Solari s-a impus pe Estadio Benito Villamarin, cu 2-1, în etapa a XIX-a a campionatului spaniol de fotbal LaLiga. Golul victoriei oaspeţilor a fost marcat de Ceballos, în minutul 88, din lovitură liberă.

Anterior, Modrici a deschis scorul pentru Real, în minutul 13, iar Canales a egalat, în minutul 67, reuşita atacantului echipei Betis fiind iniţial anulată pentru ofsaid, apoi validată cu ajutorul VAR.

Citește și: Tenismenul Rafael Nadal l-a învins cu scorul de 6-4, 6-3, 7-5, pe australianul James Duckworth, după o absenţă de patru luni

În urma acestui succes, madrilenii au urcat pe locul 4 şi au egalat FC Sevilla în clasament, la jumătatea campionatului. Ambele echipe au acumulat câte 33 de puncte, dar andaluzii, care au pierdut, tot duminică, la Bilbao, cu Athletic, scor 0-2, sunt pe locul 3, cu golavareaj superior. Lider este FC Barcelona, cu 43 de puncte, iar pe locul 2 se situează Atletico Madrid, cu 38 de puncte.

Sursa: Stiripesurse.ro

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER