CFR Cluj a trecut de Maccabi Petach Tikva, 1-0, în prima manșă a turul 3 preliminar din Conference League. Dan Petrescu și compania au prima șansă la calificarea în playoff, deși presa din Israel a notat că Maccabi este superioară echipei din Ardeal.
Karlo Muhar a marcat singurul gol al meciului jucat de CFR Cluj în Bulgaria, la Sofia. A fost de ajuns pentru ardeleni, care nu au mai forțat. Dan Petrescu speră ca echipa să își revină și în campionat, după două eșecuri consecutive.
Ce au notat israelienii după victoria lui CFR Cluj
Returul partidei va avea loc la Cluj, pe 15 august. Până atunci, CFR trebuie să treacă de Unirea Slobozia, în speranța unei redresări rapide în capionat.
”Deși a fost cotată cu șansa a doua, Maccabi a arătat o imagine bună. A avut posesia în majoritatea meciului și chiar s-a apropiat de gol de câteva ori. Dar presiunea pusă n-a fost suficientă și, chiar dacă a arătat bine și n-a fost inferioară față de adversar, n-a putut egala”, au scris cei de la PlayByPlay.
”Maccabi a fost superioară”
„Maccabi a arătat o capacitate excelentă și a fost chiar superioară față de români în mare parte a meciului. Va căuta să întoarcă dubla în România, pentru a-și continua parcursul european incredibil”, au notat cei de la One.
„După ce a fost eliminată din Europa League, 0-7 la general împotriva celor de la Braga, Maccabi Petah Tikva continuă sezonul european. În această seară, echipa a găzduit pe CFR Cluj, în Bulgaria, în prima manșă a turului trei preliminar de Conference League. Maccabi a pierdut cu 1-0 în fața românilor. Oaspeții au început în forță, Karlo Muhar profitând rapid de o respingere nereușită a lui Marco Wolf în interiorul careului, trimițând cu ușurință în plasă.
CFR a fost aproape de golul doi, însă lovitura de cap a lui Vasile Mogoș a lovit doar bara. Pe măsură ce prima repriză se apropia de final, Maccabi s-a trezit și a preluat controlul jocului”, au scris și cei de la one.co.il.
Dacă va trece de Maccabi Petach Tikva, CFR Cluj va întâlni în playoff-ul Conference League învingătoarea dintre CSKA 1948 (Bulgaria) și Pafos (Cipru).
Maccabi Petach Tikva – CFR Cluj 0-1
Maccabi Petach Tikva: Wolff – Dezent, Karo, Galabov, Hendy, Cohen – Hazan, Yehoshuha, Glezer – Mahamid, Stor
Rezerve: Litvinovc, Teper, Lugassy, Azugi, Salem, Vered, Matuk, Cohen, Fuchs, Altoury
Antrenor: Dan Roman
CFR Cluj: Sava – Mogoș, Boben, Kresic, Camara – Muhar, Artean, Tachtsidis – Deac, Bîrligea, Korenica
Rezerve: Gal, Hindrich, Abeid, Graovac, Kamara, Păun, Keita, Fica, Postolachi, Nkololo, Munteanu, Michael
Antrenor: Dan Petrescu
Stadion: Vivacom Arena – Georgi Asparuhov Stadium (Sofia)
Arbitru: Patrik Kolaric (Croația) // Asistenți: Luka Pajic, Ivan Starcevic (Croația)
Arbitru VAR: Mario Zebec // Asistent VAR: Tihomir Pejin