CFR s-a calificat în play-off-ul Conference League, după 2-0 la general cu Maccabi Petah Tikva. În următoarea fază a competiției, ardeleni vor da peste ciprioții de la FC Pafos.
Mario Camora: „Indiferent cu cine jucăm, trebuie să ne calificăm”
La finalul meciului din Gruia, Mario Camora a venit în fața microfonului și a analizat dubla cu Maccabi Petah Tikva. Totodată, căpitanul CFR-ului a transmis că nu contează numele adversarului din play-off, asta deoarece trupa lui Dan Petrescu este pregătită să ajungă în grupele Conference League.
„E bine că nu am primit gol. O calificare, o victorie importantă. Sper să trecem și de play-off. Am controlat jocul, am avut multe ocazii, trebuia să înscriem mai multe goluri. Birligea este un jucător important pentru noi, nu a dat gol astăzi, dar o va face în meciurile următoare.
Le-am dat posesia, dar nu cred că au avut șanse la poarta noastră. E al treilea meci la rând fără gol primit, asta-i bine. Sperăm să continuăm așa. Ne odihnim acum. De o lună și ceva nu am avut pauză, dar acum cred că o să avem o zi liberă. Indiferent cu cine jucăm, trebuie să analizăm adversarul și să ne calificăm”, a spus Camora.
Dan Petrescu, 50 de meciuri în cupele europene ca antrenor la CFR
Potrivit celor de la We Love Stats, a fost partida europeană cu numărul 50 pentru fostul fundaș dreapta în calitate de tehnician al grupării din Gruia. Bilanțul lui Dan Petrescu este de 21 de victorii, 15 remize și 14 înfrângeri.
Diferența față de al doilea antrenor din acest top este una mai mult decât considerabilă. Portughezul Antonio Conceicao se poate lăuda cu 11 partide în care a condus-o pe formația ardeleană în competițiile continentale.
Podiumul este completat de Ioan Andone, cu 9 astfel de momente, în vreme ce în Top 5 mai intră Marius Șumudică, 8 meciuri, și italianul Maurizio Trombetta, cu 6 jocuri.