Reacția lui Gică Hagi, când a aflat că Andrei Rațiu e dorit de Barcelona: „Îmi spui mie?”

Andrei Rațiu (26 de ani) este fotbalistul român aflat în centrul atenției în momentul de față.

Gică Hagi crede în transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona

Andrei Rațiu a intrat pe radarul mai multor cluburi importante din Europa, iar Barcelona este cel mai sonor nume. Fost fotbalist al catalanilor, Gică Hagi a fost întrebat direct despre presupusul transfer, iar „Regele” a răspuns imediat.

Hagi este de părere că România are capacitatea de a dat fotbaliști la cluburile de TOP ale Europei, iar jucătorii trebuie să țină cont de un singur lucru.

„Îmi spui mie? Dacă nici eu nu cred… Orice se poate, de ce nu? Dar de ce nu? Pe timpul nostru, când profesorii noștri ne-au scos afară din țară, asta ne-au învățat, că nu sunt mai buni decât noi. Sunt tot oameni, sunt la fel ca noi, depinde de cât de rapid ești la cap și la picioare.

Dacă ești bun… și să nu-mi spuneți mie că România n-are 20 de copii buni în țară. La echipa națională ai bugetul la fel ca cei din Belgia, din Spania.

Trebuie să avem echipe de club cu bugete bune, care să selecteze, să joace în Europa. Experiența nu trebuie la echipa națională, ci la echipele de club, iar după la națională”, a spus Gică Hagi. 

Tottenham îl vrea și ea pe Andrei Rațiu

Aflat pe lista de transferuri a celor de la Atletico Madrid, Barcelona sau Bayer Leverkusen, Andrei Rațiu le-a atras atenția și celor de la Tottenham. Clubul la care evoluează Radu Drăgușin îl consideră pe fotbalistul lui Rayo Vallecano o soluție ideală pentru Pedro Porro, dorit insistent de Real Madrid.

Spaniolii notează că Andrei Rațiu este apreciat de oficialii lui Tottenham și considerat o variantă bună de înlocuire pentru titularul Pedro Porro, mai ales după evoluțiile din acest sezon. Dacă acest transfer se va realiza în cele din urmă, atunci Radu Drăgușin îl va avea coleg pe „Sonic” atât la naționala României, cât și la echipa de club.

Reamintim că Andrei Rațiu are o clauză de reziliere în valoare de 25 de milioane de euro la Rayo Vallecano. Totodată, Villarreal deține 50% din drepturile românului, astfeș că jumătate din bani vor ajunge în conturile „Submarinului Galben”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare