Răzvan Sava a apărat poarta celor de la Udinese și în meciul disputat de friulani în cursul zilei de sâmbătă pe teren propriu în fața celor de la Atalanta în etapa cu numărul 20 din acest sezon de Serie A.
Răzvan Sava a fost integralist în meciul Udinese – Atalanta 0-0 din Serie A
Bergamascii antrenați de Gian Piero Gasperini, recunoscuți la nivel european pentru forța lor ofensivă din ultimii destul de mulți ani, nu au reușit să îi dea gol și goalkeeper-ului român în vârstă de 22 de ani, iar acest duel s-a terminat la egalitate, scor 0-0, în mod evident.
Ce e drept, ei nu au trimis decât patru șuturi spre poarta formației din Udine în această partidă, dintre care doar două cadrate, ambele blocate de fostul fotbalist de la CFR Cluj, transferat în vara anului trecut în Italia în schimbul sumei de 2.5 milioane de euro.
Așadar, în baza prestației sale din acest joc, Sava a fost notat de către cei de la Sofascore cu 6.9, peste media echipei sale, care a fost de 6.8.
Românul a devenit titularul postului de portar la Udinese în urmă cu aproximativ o lună. În această perioadă el a ajuns deja la șase meciuri jucate în Serie A, cu tot cu acesta contra Atalantei, timp în care a primit șapte goluri și a păstrat poarta intactă în două rânduri.
De asemenea, internaționalul român de tineret, care în ultimele luni a ajuns și în „anturajul” naționalei mari, a mai bifat în această stagiune și un meci în Cupa Italiei.
Portarul român a devenit titular incontestabil în ultima perioadă la gruparea friulană
Recent, Răzvan Sava a acordat un interviu pentru jurnaliștii italieni de la tuttomercatoweb.com și a vorbit despre ascensiunea înregistrată de el în ultimele săptămâni în Serie A.
„Este un moment excelent pentru mine. Sunt fericit că pot răsplăti încrederea antrenorului și a fanilor, care ne susțin meci de meci. Partida contra Veronei ne-a lăsat cu un gust amar pentru că am pierdut două puncte care ar fi fost foarte importante în clasament. Am încheiat turul cu 25 de puncte, ceea ce este pozitiv în comparație cu sezonul trecut.
Mă simt bine cu acest tip de joc, îmi place foarte mult. În România nu eram obișnuit așa, dar aici am început să fiu ceva mai avansat în teren și să particip pe faza de construcție. Este ceva nou pentru mine, dar m-am adaptat imediat și îmi place”, a spus goalkeeper-ul român.