Răzvan Raț a fost omul de legătură între conducerea veche de la Genoa şi Dan Şucu, înainte ca finanțatorul de la Rapid să preia pachetul majoritar de acțiuni de la formaţia din Serie A.
Dan Șucu (61 de ani), acționarul majoritar de la Rapid, a preluat 77% din clubul Genoa. Omul de afaceri român își propune să achiziționeze integral acțiunile clubului în următoarele luni, ajungând astfel la un control de 100%.
Răzvan Raț a comparat Genoa cu Rapid
Membrul din Consiliul de Administrație al clubului Genoa a precizat asemănările cu Rapid, echipa din Superliga deținută de Dan Șucu.
„E o victorie importantă având în vedere că avem foarte mare nevoie de trei puncte. Totul e foarte strâns și sunt foarte multe echipe în câteva puncte, aproape de zona roșie.
Pentru noi era foarte important să luăm toate cele trei puncte, mai ales că meciul a fost contra Parmei, care este o contracandidată în lupta pentru evitarea retrogradării.
Atmosfera de pe stadion a fost ca de obicei. Seamănă destul de mult cu cea de pe Giulești. Am trecut din Giulești la Genoa și totul seamănă din punctul de vedere al atmosferei, chiar dacă nu sunt la fel culorile.
Am fost primiți foarte bine. Primirea a fost una călduroasă din partea oamenilor din tribună. Chiar domnul Șucu e privit ca un om care a venit să ajute acest club, ceea ce e de bun augur”, a spus Răzvan Raț după Genoa – Parma, 1-0, în Serie A.
Dennis Man, de nerecunoscut în Genoa – Parma, 1-0
Revenit în lot la partida cu Genoa, Dennis Man a început ca rezervă și a intrat în actul secund, în locul lui Valentin Mihăilă. Evoluțiile celor doi români nu i-au impresionat pe italieni, care i-au criticat pe aceștia.
„Mihăilă (n.r. nota) 5 – După prestația excelentă de la Torino, astăzi (n.r. duminică) a fost cu un mare pas înapoi. Încearcă din greu, dar chiar pierde prea multe mingi. Atitudinea este cea corectă, dar greșește prea multe în joc.
Man (n.r. nota) 5.5 – Nu este cel mai bun și nu vine cu deciziile corecte. Câteva acțiuni, dar nu încearcă să ducă echipa pe umerii săi”, au scris italienii.
Dennis Man a ajuns la o cotă de 17 milioane de euro.