Răzvan Marin s-a întors la Cagliari după doi ani petrecuţi sub formă de împrumut la Empoli. Davide Nicola, noul antrenor al echipei din Sardinia, nu a fost impresionat de evoluțiile foarte bune ale mijlocașului de 28 de ani la EURO 2024.
Chiar dacă a marcat 2 goluri pentru tricolori la turneul final din Germania, Cagliari se mai gândeşte dacă vrea să-l păstreze pe Răzvan Marin.
Răzvan Marin, în teste pentru noul tehnician
Nereo Bonato, director sportiv la Cagliari, a explicat ce-l așteaptă pe Marin la revenirea la antrenamente.
”În ultima perioadă, am lucrat și vom oficializa curând unele mutări. Continuăm pe un drum pe care l-am început încă de la copii și juniori.
Nucleul va rămâne, dar vor fi și anumite corecții. Negociem cu Nicolas Viola. Răzvan Marin va reveni în lot, dar vor fi făcute anumite evaluări alături de Mister.
Nimeni nu este de neatins, avem ideile noastre”, a spus Nereo Bonato, directoul sportiv al lui Cagliari.
Salariul lui Răzvan Marin, o problemă
Cagliari pare decisă să renunțe la Răzvan Marin din cauza salariului fotbalistului român, anunță presa din străinătate. Acesta câștigă un milion de euro pe sezon, iar formația din Sardinia nu ar mai fi dispus să plătească această sumă până în vara anului 2025, cât mai are contract „tricolorul”.
Două milioane de euro solicită Cagliari pentru transferul definitiv al lui Răzvan Marin, o sumă accesibilă pentru multe formații din Europa.
Răzvan Marin se află în atenția celor de la PAOK și Steaua Roșie Belgrad, iar sârbii anunță că Răzvan Lucescu ar putea fi cheia transferului din această vară.