Răzvan Marin, în culmea fericirii după prezentarea oficială la AEK Atena. E hotărât să atingă gloria alături de eleni. VIDEO

Miercuri, 23 iulie, Răzvan Marin a avut parte de prezentarea oficială la AEK Atena, gruparea cu 13 titluri obținute în campionatul din Grecia. Mijlocașul de 29 de ani a ajuns pe pământ elen după ce s-a despărțit de Cagliari, clubul din Serie A.

Răzvan Marin, pregătit să dea tot ce are mai bun la AEK Atena: „Am venit aici să câștig”

Vineri, 25 iulie, pe contul oficial de YouTube al formației din Atena a apărut un videoclip, în care Răzvan Marin a exprimat câteva cuvinte. La o zi distanță de partida lui AEK din preliminariile Conference League, cu Hapoel Beer Sheva, încheiată cu victoria grecilor, scor 1-0, mijlocașul „tricolor” a transmis un mesaj pentru fani.

Totodată, Răzvan Marin s-a arătat mândru de noua aventură din cariera lui. El a devoalat că antrenorul este extrem de ambițios, dar și că suporterii lui AEK prezintă o energie fantastică.

Românul e conștient de greutatea tricoului pe care îl va purta, dată de performanțele atinse de actuala lui formație în Grecia. Totuși, acest aspect nu va reprezenta o problemă pentru el. Răzvan Marin e gata să dea totul pentru AEK!

Sursă Video: YouTube / AEK FC

„Salut! Sunt Răzvan Marin și mă declar mândru să fiu jucătorul lui AEK. Am simțit ambiția antrenorului încă de la prima întâlnire, dar și viziunea patronului și energia suporterilor, chiar înainte să sosesc aici.

AEK nu este doar un club. Este istorie, este pasiune, reprezintă o luptă. Am venit aici să câștig, să dau totul. Sunt pregătit! Hai, AEK!”, a spus Răzvan Marin în respectivul clip video.

Cum l-au descris grecii pe Răzvan Marin în momentul prezentării oficiale

„Răzvan Marin se alătură echipei AEK. AEK FC anunță venirea mijlocașului internațional român Răzvan Marin, prin transfer de la Cagliari.

Răzvan Marin s-a născut pe 23 mai 1996. Este un internațional activ în echipa națională a României, în care are 68 de apariții, purtând adesea banderola de căpitan. A jucat la EURO 2024, unde a marcat două goluri – unul împotriva Ucrainei și unul împotriva Slovaciei.

Și-a început cariera de fotbalist la Academia Hagi. Standard Liege l-a achiziționat în ianuarie 2017, iar în vara anului 2019 s-a transferat la Ajax. A jucat apoi un sezon împrumutat la Cagliari, care l-a achiziționat în cele din urmă prin transfer definitiv în vara anului 2021. A jucat împrumutat la Empoli în sezoanele 2022/2023 și 2023/2024, în timp ce în stagiunea trecută s-a întors la Cagliari, alături de care a avut 33 de apariții în campionat și 3 goluri.

Răzvan, bine ai venit în familia AEK. Îți dorim sănătate și mult succes alături de echipa noastră!”, au notat grecii pe site-ul oficial.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare