Răzvan Marin a marcat în poarta lui Juventus și Cagliari a terminat la egalitate, scor 1-1, duelul cu „Bătrâna Doamnă”.
Răzvan Marin a marcat în poarta lui Juventus! Internaționalul român și-a salvat echipa pe final de meci
Juventus a reușit repede să deschidă scorul. În minutul 15 al întâlnirii de la Torino era deja 1-0 pentru gazde. Vlahovic a deschis scorul dintr-un penalty.
Cagliari nu a cedat însă complet inițiativa și a continuat să spere până pe final de joc. Efortul a dat roade, pentru că oaspeții au beneficiat de un penalty pe final de meci, iar Răzvan Marin și-a asumat responsabilitatea, exact ca la echipa națională.
Internaționalul român a transformat, iar meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Cagliari a plecat astfel cu un punct prețios din deplasarea de la Juventus.
În urma acestui rezultat, Cagliari se află pe locul 15, cu doar 6 puncte adunate în 7 etape ale actualului sezon de Serie A. De cealaltă parte, Juventus este pe 3, cu 13 puncte strânse în 7 meciuri.
- 3,5 milioane de euro este cota de piață a lui Răzvan Marin, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
Răzvan Marin, despre revenirea lui Mircea Lucescu la echipa națională a României: „A venit cu liniște, încredere și experiență”
„Domnul Lucescu a venit cu liniște, cu încredere și, bineînțeles, cu experiența dânsului. Noi am încercat să asimilăm cât mai bine toate informațiile primite de la dânsul și cred că asta ne-a și ajutat să obținem un asemenea rezultat. Noi oricum tot timpul am încercat să dăm totul pe teren, dar e normal să apară critici când nu vin rezultatele.
În momentul de față suntem într-un moment foarte bun, cu rezultate bune. Ne dorim să continuăm pe acest drum și să mulțumim pe cât putem pe toată lumea.
Sincer, nici acum terenul nu era extraordinar, dar cred că încrederea pe care o avem în noi contează foarte mult și asta ne-a dus la punctul în care suntem astăzi”, a spus Răzvan Marin.