Răzvan Lucescu este la doar un meci de un nou titlu în Grecia! Ce a declarat antrenorul român al lui PAOK după victoria de senzație cu rivala Panathinaikos

Răzvan Lucescu este foarte aproape să câștige al doilea titlu de campion în Grecia din cariera sa de antrenor, tot cu PAOK, așa cum s-a întâmplat și în 2019.

Gruparea din Salonic a obținut miercuri seară o victorie fabuloasă pe teren propriu în fața rivalilor de la Panathinaikos, scor 4-1, în penultima etapă a play-off-ului acestei ediții din Superliga Greciei.

Răzvan Lucescu, foarte aproape de un nou titlu în Grecia cu PAOK

Astfel, „vulturii”, profitând de înfrângerea suferită de AEK Atena pe terenul lui Olympiakos, scor 0-2, au urcat pe primul loc în clasament, cu 77 de puncte, două în plus față de gruparea din Capitală.

De asemenea, PAOK are în prezent un avans de patru puncte față de formația din Pireu, astfel încât și-a asigurat matematic locul 2 în acest sezon. Doar că echipa fostului selecționer al echipei naționale a României este mare favorită chiar la câștigarea titlului înaintea ultimei runde.

Această performanță ar putea fi reușită chiar în urma unui joc pe terenul marii rivale din Salonic, Aris. Derby-ul a fost programat să se dispute duminică, 19 mai, de la ora 20:00. De la aceeași oră, AEK Atena se va duela pe teren propriu cu Lamia.

Ce a declarat fostul selecționer al României la finalul meciului cu Panathinaikos, câștigat cu scorul de 4-1

„Cred că toate aceste trei meciuri (n.r. cele cu AEK, Olympiakos și Panathinaikos) au avut aceeași presiune, aceeași intensitate, același stil de joc dur. Sunt trei echipe bune. Sunt grupuri de jucători de calitate care sunt obișnuiți să joace pentru primul loc. Astăzi am simțit nevoia să terminăm meciul mai repede.

Dacă stau să dau timpul înapoi, am început de jos și nimeni nu ne dădea vreo șansă. Pas cu pas am ajuns aici, în această poziție. Astăzi ne-am asigurat locul doi, în timp ce am ajuns în ultimele opt într-o competiție europeană (n.r. Conference League).

Avem nevoie de echilibru pentru a pregăti meciul, să rămânem umili și să știm la ce să ne concentrăm. Sunt mândru de anul pe care l-am avut, știind că suntem aproape de ceva foarte important cu PAOK, puteți să o percepeți în raport cu ce s-a întâmplat în exerior, este foarte important”, a spus Răzvan Lucescu la finalul meciului PAOK – Panathinaikos 4-1, citat de jurnaliștii greci de la Sport 24.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare