Antrenorul român Răzvan Lucescu și-a exprimat frustrarea înaintea duelului dintre PAOK și RFS, din etapa a cincea a grupelor Europa League.
În ciuda unei victorii în campionat contra lui Asteras Tripolis (2-1), Lucescu a criticat rezultatele modeste din competiția europeană, unde echipa sa a acumulat un singur punct în patru partide.
Lucescu: „Trebuie să ne revenim și în Europa”
Răzvan Lucescu a subliniat importanța redresării în Europa League, menționând că PAOK ar fi meritat mai multe puncte, având în vedere evoluțiile bune, dar marcate de ghinion și lipsă de eficacitate.
Lucescu a făcut referire la înfrângerea suferită cu FCSB, în a doua etapă a competiției, când echipa lui Gigi Becali s-a impus cu 1-0 pe Toumba, deși a jucat în inferioritate numerică o repriză întreagă.
Lucescu a lăudat organizarea adversarilor de la RFS, care au reușit să țină piept unor echipe precum Galatasaray și Anderlecht, pierzând la limită cu Eintracht Frankfurt.
„Avem în față un adversar care a arătat o organizare foarte bună. O echipă care nu a pierdut acasă cu Galatasaray și Anderlecht și a cedat doar cu 0-1 la Frankfurt. Toate acestea arată că sunt o echipă care muncește din greu.
Trebuie să ne revenim. Am făcut-o în campionat, dar trebuie să reușim acest lucru acum și în Europa. Nu este vorba doar despre parcursul în Europa League, ci și despre ego-ul nostru. Nu am jucat atât de rău și este o nedreptate că am adunat doar un punct.
Ego-ul nostru este rănit pentru că am jucat bine, dar din diferite motive, din cauza ghinionului, nu avem mai multe puncte. Cel mai important element este să menținem aceeași mentalitate, în fața unei echipe foarte bune și serioase.
Suntem foarte dezamăgiți că nu am putut obține rezultate mai bune atât la Istanbul, cât și la Manchester, dar și în meciurile de pe Toumba, unde am meritat mai mult. Și cu Steaua (n.r.- FCSB), când am dominat, dar am pierdut într-un mod incredibil”, a declarat Răzvan Lucescu, conform sdna.gr.