După vestea transmisă de avocatul lui Răzvan Lucescu, potrivit căruia antrenorul de 55 de ani va pleca din Grecia dacă suspendarea de patru luni va fi menţinută şi de membrii Comisiei de Apel, a apărut prima mare echipă interesată cu adevărat de fostul selecţioner al României.
Cei de la Sportime au publicat un articol cu titlul „Bombă cu Răzvan Lucescu”, la care se adaugă și zvonuri similare din Turcia.
Lucescu jr. are varianţa Beşiktaş
Dacă nu va fi ridicată sancţiunea, Lucescu s-ar gândi serios să meargă la Beșiktaș, club care l-a curtat și anul trecut, însă nu l-a convins să plece.
Despărţirea lui Răzvan de PAOK Salonic s-ar putea produce la vară, notează şi Digisport.
Reamintim, ca urmare a acelor evenimente de la meciul cu AEK, fostul selecționer al naționalei României și patru colaboratori ai săi au primit suspendări de patru luni și amenzi de câte 15.000 de euro fiecare din partea Comisiei de Disciplină din cadrul Federației de Fotbal din Grecia.
Ulterior, „vulturii” au făcut apel, iar acesta a fost judecat și persoanele implicate audiate în cursul zilei de miercuri, 8 ianuarie, un verdict final în acest sens fiind în continuare așteptat.
PAOK, eliminată de AEK din Cupa Greciei
PAOK Salonic și AEK Atena au remizat cu scorul de 1-1, 1-0 la finalul timpului regulamentar, în sferturile Cupei Greciei. Învinsă în tur cu 0-1, echipa lui Răzvan Lucescu a părăsit competiția.
Înaintea acestui joc, fanii lui PAOK anunțaseră că își vor manifesta susținerea pentru Răzvan Lucescu, cel care ia serios în calcul chiar posibilitatea să plece din Grecia în cazul în care sancțiunea inițială va fi menținută și de Comisia de Apel, purtând pe fețe niște măști cu chipul tehnicianului român în vârstă de 55 de ani.
La această partidă, ultrașii echipei din Salonic au afișat și câteva mesaje mai mult decât sugestive în contextul ultimelor evenimente:
„Nu vrem arbitri străini, vrem judecători străini”, „PAOK, te iubim, ești singura echipă care va câștiga titlul fără antrenor”, „Vrem o judecată corectă, nu justiție oarbă”.