Duminică seara, Olympiacos s-a impus cu scorul de 1-0 în fața celor de la AEK Atena.
Olympiacos, campioana Greciei pentru a 48-a oară
Olympiacos a dominat tot sezonul din Grecia, iar, într-un final, a reușit să aducă trofeul de campioană în palmaresul clubului pentru a 48-a oară. Fosta adversară a FCSB-ului din Europa League și-a asigurat titlul cu 3 etape înainte de finalul stagiunii.
Deznodământul meciului dintre Olympiacos și AEK Atena s-a încheiat însă cu scandal. Adversarii nu au putut suporta bucuria rivalilor și au sărit la bătaie direct pe teren. S-au împărțit pumni și picioare, însă situația s-a calmat în cele din urmă.
În sezonul trecut, Răzvan Lucescu a fost campionul Greciei cu PAOK. În acest an, antrenorul român ocupă locul 4 în play-off și se luptă pentru poziția cu numărul 2, pe care se află Panathinaikos la ora actuală.
Grecii sunt liniștiți în privința lui Răzvan Lucescu
Informațiile potrivit cărora Răzvan Lucescu ar fi acceptat deja să plece de la PAOK s-au răspândit rapid în Grecia. Cu toate acestea, publicația Metrosport nu s-a arătat îngrijorată de acest lucru, iar jurnaliștii sunt de părere că aceste știri au rolul de a destabiliza echipa înaintea unor meciuri importante din play-off.
Reamintim că Răzvan Lucescu și-a prelungit pe încă 3 ani contractul cu PAOK Salonic în 2024.
„O publicație din străinătate, din nou din Arabia Saudită și din nou înaintea unui meci crucial al PAOK (de data aceasta împotriva lui Panathinaikos) relatează despre discuțiile avansate dintre Lucescu și Al Hilal. Mai exact, site-ul, www.okaz.com.sa, scrie informatii legate de PAOK si Razvan Lucescu.
Publicația oferă informații exclusive dierct de la conducerea de rang înalt al lui Al Hilal. Se subliniază că un reprezentant al clubului l-a contactat pe Razvan Lucescu, de la care a primit aprobarea de a reveni în echipă. Despre asta s-a mai vorbit și acum aproximativ o lună. Și arabii atrag atenția că antrenorul PAOK și-a dat acordul pentru ca procedurile să continue„, au scris grecii.