George Pușcaș (28 de ani), atacantul lui Bodrum FK, nu a fost chemat la națională de Mircea Lucescu (79 de ani). Reputatul selecționer l-a preferat pe Daniel Bîrligea, de la FCSB, în perspectiva meciurilor cu Kosovo și Cipru, din Liga Națiunilor. Partidele vor avea loc pe 15, respectiv 18 noiembrie, la București, în cadrul ultimelor două etape ale grupei C2, acolo unde „tricolorii” sunt lideri cu punctaj maxim după patru runde.
Vârful legitimat în Turcia nu a stat pe gânduri și i-a dat replica lui „Il Luce”. George Pușcaș a punctat în confruntarea dintre Antalyaspor și Bodrum, în etapa a 12-a a campionatului. De asemenea, a oferit și un assist.
George Pușcaș, gol și pasă decisivă pentru Bodrum FK după ce a fost lăsat acasă de Mircea Lucescu. Și Arlind Ajeti a prins toate minutele în teren
Pușcaș se obișnuise cu prezența în lotul „tricolor”. A fost convocat la ultimele două acțiuni desfășurate de România în Liga Națiunilor, însă nu a adunat decât 25 de minute pe gazon.
N-a mai avut noroc și de această dată, iar locul său a fost luat de Daniel Bîrligea, care evoluează excelent pentru FCSB atât pe plan intern, cât și în Europa League. Vârful roș-albaștrilor a marcat cinci goluri în 10 meciuri pentru gruparea patronată de Gigi Becali, în timp ce George Pușcaș a reușit să înscrie de patru ori în cele 10 partide jucate la Bodrum FK.
Atacantul a fost titular în înfrângerea suferită de Bodrum pe terenul lui Antalyaspor, scor 2-3. Oaspeții au deblocat tabela după 13 minute, prin Fredy, după o pasă excelentă venită de la George Pușcaș. Replica gazdelor a venit și a fost una de-a dreptul furtunoasă. Până la intrarea la vestiare, Antalyaspor și-a asigurat un avantaj de două goluri, scor 3-1.
Pușcaș a ieșit la rampă în actul secund. În minutul 59, fotbalistul român a transformat o lovitură de la punctul cu var. Din păcate pentru el, Bodrum FK nu a afișat forța necesară pentru a reveni în meci. George Pușcaș a fost întegralist în încleștarea cu Antalyaspor.
Și Arlind Ajeti, ex-fundașul central de la CFR Cluj, a bifat toate minutele pentru Bodrum, care se află acum pe locul 15 în campionatul Turciei, având 11 puncte.
Lotul României pentru „dubla” cu Kosovo și Cipru:
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).