Răsturnare de situație! Unde ar putea ajunge Albion Rrahmani, dar și ce afacere pregătește Rapid

În vârstă de 23 de ani, Albion Rrahmani a ajuns la Rapid în vara anului 2023, după ce giuleștenii au plătit 600.000 de euro pentru transferul acestuia de la FK Ballkani (Kosovo).

Rangers, favorită să obțină transferul lui Albion Rrahmani

Transferul lui Albion Rrahmani s-a dovedit a fi unul inspirat pentru Rapid, asta deoarece atacantul kosovar a reușit să se impună într-un timp scurt și să devină unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei. Evoluțiile jucătorului le-au atras atenția inclusiv cluburilor din străinătate, iar Benfica, Rangers sau Slavia Praga și-au exprimat interestul pentru fotbalist.

Potrivit Digi Sport, Rrahmani are șanse mari să ajungă la Rangers, care a oferit 6 milioane de euro în schimbul kosovarului. Ca o comparație, Slavia Praga a pus pe masă doar jumătate din suma oferită de scoțieni (3 milioane de euro), iar Rapid se gândește serios la propunerea clubului la care este legitimat și Ianis Hagi.

Dan Șucu își dorea 8 milioane de euro, însă patronul Rapidului va face o adevărată afacere cu Albio Rrahmani chiar și în condițiile în care și-ar mai reduce pretențiile financiare.

Cifrele lui Albion Rrahmani

Rrahmani a fost cumpărat de Rapid, de la FC Ballkani, pentru 600.000 de euro. Din acel moment, De atunci, vârful s-a impus instant în campionatul României și în 26 de partide, acesta a marcat 17 goluri și a oferit cinci pase decisive.

Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Rrahmani este de 3.5 milioane de euro. 

„Dacă voi pleca? Nu știu, mai am contract până în 2026. Nu știu ce să spun acum, dacă va apărea ceva important voi discuta cu toată lumea, cu președintele, voi alege ce e mai bine pentru mine” a spus Albion Rrahmani, la conferința de presă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare