Răsturnare de situație pentru Daniel Popa! Clubul care vrea să-l întoarcă din drumul către FC Botoșani

Sosit în vară la FCSB, Daniel Popa (27 de ani) urmează să plece de la formația roș-albastră în această iarnă.

Daniel Popa, dorit în Kazahstan

După ce a impresionat în sezonul precedent în tricoul celor de la Universitatea Cluj, Daniel Popa a intrat pe lista lui Gigi Becali. În cele din urmă, atacantul a ajuns la FCSB, însă cifrele sale au fost unele dezamăgitoare, marcând doar două goluri în 27 de meciuri.

Tocmai din acest motiv, Gigi Becali urmărește aducerea unui nou atacant și renunțarea la Daniel Popa. Valeriu Iftime a recunoscut că îl vrea pe fotbalistul FCSB-ului, însă totul depinde în aceste momente de campioana României.

Între timp, un alt club a intrat pe fir pentru transferul lui Daniel Popa. Este vorba despre Aktobe, formația din Kazahstan care negociază în aceste momente și cu Andrei Vlad, susține ProSport.

Conform sursei menționate mai sus, Aktobe urmează să trimită o ofertă oficială către FCSB pentru Daniel Popa.

Valeriu Iftime îl vrea doar pe Daniel Popa de la FCSB

William Baeten, Daniel Popa și Ionuț Panțîru nu mai figurează în planurile FCSB-ului, iar Gigi Becali a anunțat în mod public faptul că aceștia sunt de vânzare. Mai mult, afaceristul din Pipera i-a propus pe aceștia la FC Botoșani, dar Valeriu Iftime a dezvăluit că este interesat doar de unul.

Daniel Popa este alegerea lui Valeriu Iftime, iar cele două părți sunt în discuții în momentul de față. Atacantul nu a convins la FCSB și este pregătit să-și relanseze cariera la Botoșani, acolo unde a mai evoluat și în trecut.

„Am vorbit cu dumnealui (n.r. Gigi Becali), este adevărat. Singurul jucător care ne interesează este Daniel Popa. Ne trebuie un vârf de atac. În rest, celelalte poziții sunt ocupate și nu pot să aduc. Pe postul lui Baeten am vreo trei opțiuni, plus un under.

Suntem în negocieri pentru Daniel Popa, mai multe nu pot să vă spun. Am discutat, îl vreau, ideea este că și copilul vrea, doar că mai sunt niște discuții acolo cu staff-ul. Nu știu exct cum este la FCSB”, a spus Valeriu Iftime, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare