Pe data de 22 martie 1999, Rapidul avea să fie lovit de o veste dezastruoasă. Moartea lui Mario Bugeanu i-a luat pe toţi prin surprindere și nimeni nu a știut cum a fost posibil ca un tânăr de 24 de ani să se stingă atât de brusc, într-un mod inexplicabil.
Mario Bugeanu, găsit mort împreună cu iubita sa
Potrivit Fanatik, la sfârșitul lunii martie, anul 1999, Mario avea să se întoarcă de la Bistrița acasă, doar pentru câteva zile. Însă, chiar a doua zi după ce a ajuns acasă, fostul fotbalist a fost găsit mort, împreună cu iubita lui, Mirela, în garaj. Cei doi erau îmbrăţişaţi, goi, cu feţele străvezii. Probabil au avut parte de o noapte amoroasă, însă nu au fost conștienți de un singur lucru.
Era o noapte friguroasă, așadar, cei doi dăduseră drumu la motorul mașinii. Mai târziu, Mario și Mirela au murit sufocaţi de monoxidul de carbon emanat de ţeava de eşapament a automobilului.
Teribila veste a venit ca un fulger asupra clublui din Giulești. Chiar dacă era încă tânăr, din acel moment, Mario Bugeanu a fost considerat o legendă adevărată a Rapidului, și până în prezent, acesta este recunoscut de toți rapidiștii.
Suspiciuni chiar în seara morții
Cu toate acestea, se pare că înaintea ca momentul trist să se întâmple, Mario Bugeanu avea să facă ceva ce le-a dat multor persoane de gândit, odată cu moartea sa.
„Cu doar câteva ore înainte să fie găsit fără suflare, alături de iubita lui, Mario Bugeanu a petrecut alături de nişte prieteni într-un restaurant din Bucureşti. Era o fire veselă, care ştia să se distreze, însă seara de 21 martie a fost cu totul altul… Unul dintre cei care au stat la masa lui Mario şi-a adus aminte că acesta era abătut, chiar trist, iar pe durata serii le-a cerut lăutarilor să cânte de mai multe ori melodia „Deschide, gropare, mormântul” a regretatei Romica Puceanu…” au relatat cei de la Fanatik.