Rapid nu scapă de probleme nici în 2025.
Conducerea Rapidului nu înțelege de ce Clinton N’Jie nu a putut merge în Dubai
Clinton N’Jie nu a mers în cantonamentul din Dubai, din cauza unor probleme cu viza. În tot acest timp, atacantul s-a antrenat alături de juniorii Rapidului și a pierdut astfel din tonusul colegilor de la echipa mare.
Victor Angelescu a recunoscut că oficialii Rapidului au fost depășiți de situația lui Clinton N’Jie. Acționarul majoritar al giuleștenilor a dezvăluit că va încerca să afle adevăratul motiv din spatele deciziei autorităților de a nu-i acorda viză camerunezului pentru deplasarea în Dubai.
”Din punctul nostru de vedere, nu aveam de unde să știm că N’Jie nu avea viză de Dubai. Înainte de a pleca în cantonament, clubul a făcut toate demersurile ca toți jucătorii să poată primi viză. La N’Jie am primit o negație din partea autorităților. Nu ni s-a dat nicio explicație de ce i s-a refuzat viza. Trebuia să meargă Clinton, în nume personal, să obțină aceste informații de la ambasadă, dar el nu era în țară la acel moment.
După ce am redepus cererea, cei de la hotelul din Dubai au zis că ne ajută și ei, dar nici până în ziua de azi nu am primit răspuns. Cererea noastră a rămas în așteptare. Chiar nu am primit niciun răspuns și nu știm de ce i s-a respins cererea. Vom merge împreună cu Clinton să vedem de ce i-a fost refuzată viza.
El are pașaport camerunez. Aaron Boupendza e gabonez și nu a avut nicio problemă să intre în Dubai. Clinton a mai fost în Dubai. A zis că nu s-a întâmplat nimic grav în precedentele vizite. Am vorbit cu el. Din ce știu, și dacă ai o mică amendă, riști ca ulterior să nu ți se mai acorde viză.
„Nu am discutat să ne despărțim de jucător”
Și dacă depășești o perioadă de 30 zile de stat în Emiratele Arabe Unite, poate conta pe viitor. Nu e treaba mea să îmi dau cu presupusul. Vom face toate diligențele. Vrem să aflăm motivul de ce nu a primit viză. E o pierdere că nu a făcut acest cantonament. Vrem să aflăm motivul real.
Nu am discutat să ne despărțim de jucător. Poate ca motivul să nu aibă legătură cu el. Poate a avut o amendă în trecut, în Dubai, și nu a mai știu de ea. În funcție de ce aflăm, vom lua o decizie. Nu vrem să ne lansăm în scenarii. Marius nu cred că va putea să se bazeze pe el la primele două meciuri. El s-a antrenat separat, dar nu se compară cu ce au lucrat băieții în Dubai”, a declarat Victor Angelescu, potrivit Digi Sport.
Dan Șucu s-a enervat după ce oficialii Rapidului au comis-o în Dubai
Rapid a făcut greșeli în lanț în această iarnă. Mai întâi, oficialii clubului nu au reușit să rezolve cu viza lui Clinton N Jie, care a rămas în România pe toată durata cantonamentului.
Apoi, la plecarea din Dubai, Alexandru Pașcanu și-a uitat pașaportul în bagajul de cală, motiv pentru care nu a putut să se urce în avion și a ratat zborul spre România. Acest caz l-a scos din minți pe Dan Șucu, iar patronul Rapidului a pregătit o ședintă după meciul cu Poli Iași, care va avea loc marți.
Potrivit gsp.ro, Dan Șucu urmează să-i amendeze cu 3.000 de euro pe fiecare dintre vinovații din cazul lui Alexandru Pașcanu. Cel mai probabil, fotbalistul este singurul care va fi tras la răspundere, în condițiile în care fiecare persoană este responsabilă de actele personale.