Rapid a rămas fără lider de galerie! Liviu Ungurean și-a anunțat retragerea: „A fost o onoare”

Liviu Ungurean, cunoscut ca ”Bocciu”, a anunțat că nu va mai fi liderul galeriei de la Rapid de acum înainte.

Rapid a rămas fără lider de galerie

În luna martie, Liviu Ungurean a fost reținut pentru 60 de zile în dosarul ”Pyro”. Ulterior, „Bocciu” a fost eliberat, însă din noul sezon nu va mai ocupa rolul pe care l-a avut în ultimul deceniu. Printr-un mesaj postat pe contul său de Facebook, acesta a anunțat că renunță la statutul de lider al galeriei și speră că înlocuitorul său va face o treabă la fel de bună.

După mai bine de un deceniu de serviciu și pasiune dedicată, a venit timpul pentru mine să fac un pas în lateral si să las frâiele în mâinile unei noi generații. A fost o onoare să fac parte din acestă frumoasă comunitate, să stau alături de voi în tribune în zilele de glorie și în cele mai puțin favorabile.

Am avut privilegiul să văd cum suportul nostru necondiționat a ajutat clubul să crească și să se dezvolte, să trecem împreuna prin momente de bucurie neîngrădită si de dezamăgire profundă. Împreuna am trăit emoția pură a fotbalului și pentru asta vă sunt profund recunoscător. Pe măsură ce mă retrag, sunt încrezător că las galeria în mâini capabile, care vor continua să poarte cu mândrie culorile clubului.

Sunt entuziasmat să văd ce ne rezervă viitorul si să susțin clubul de pe margine alături de voi. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul, prietenia și loialitatea voastră! Să rămânem uniți în sprijinul echipei noastre, azi si întotdeauna! Cu toată căldura si recunoștința, al vostru Liviu Ungurean (Bocciu)„, a scris Liviu Ungurean, pe Facebook.

Victor Angelescu, în perioada în care Liviu Ungurean se afla în arest: „Am vorbit cu Gigi Corsicanu”

În perioada în care Liviu Ungurean se afla în spatele gratiilor, Victor Angelescu, unul dintre acționarii clubului, a dezvăluit că a purtat o discuție cu Gigi Corsicanu, fostul lider de galerie. Acesta din urmă a anunțat că va exista o întâlnire între suporteri și se va stabili cine va fi alesul.

“Nu avem mai multe informații despre ei. Vă dați seama că fericiți nu au cum să fie. Știm că sunt deținuți și cam atât. Este o anchetă în desfășurare. Nu a mai apărut nimic nou legat de dosar. Cel puțin din ce știm noi.

Am vorbit cu Gigi Corsicanu și a spus că săptămâna aceasta vor avea mai întâi ei o revedere și o discuție să vadă ce o să facă legat de faptul că nu au lider în acest moment. Trebuie să își aleagă un nou lider. Trebuie să vadă ce lucruri vor face.

Clubul nu are de ce să fie implicat aici și nici nu are ce să facă. După întâlnirea aceasta dintre ei o să vină cu o soluție. Apoi urmează să ne vedem și noi cu cei din conducerea galeriei. Să știm și noi despre ce este vorba.

Le-am spus și eu și i-am încurajat, iar Gigi mi-a promis că o să facă asta în această săptămână. După aceea o să știm și noi mai multe”, a declarat Victor Angelescu, potrivit Fanatik.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare