Rapid a început să se miște pe piața transferurilor în această vară.
Lars Kramer a semnat cu Rapid
Fundașul central de 25 de ani a semnat pe doi ani cu Rapid. Kramer era liber de contract după despărțirea de Aalborg, iar Gâlcă îl cunoaște din Danemarca, de pe vremea când era antrenor la Vejle.
FC Rapid anunță transferul fundașului central olandez Lars Kramer, care a semnat un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon – valabil din 1 iulie 2025. Jucătorul vine liber de contract de la Aalborg BK (Danemarca) și s-a alăturat deja echipei în cantonamentul din Slovenia.
‘Rapid este un club cu istorie, cu suporteri pasionați și cu un plan clar. Mi-am dorit să vin aici pentru că simt că pot crește și ajuta echipa să lupte pentru obiective importante’, a declarat Lars Kramer la sosirea sa în Giulești.
Lars Kramer are 25 de ani și evoluează pe postul de fundaș central. Născut la Zaandam, în Olanda, pe 11 iulie 1999, acesta măsoară 1,92 m și este un jucător format în celebra academie Ajax Amsterdam. A mai trecut în carieră pe la NEC Nijmegen, FC Groningen, Viborg FF și Aalborg, acumulând experiență în campionatele din Olanda și Danemarca.
‘A contat mult și ce am văzut despre Rapid – fanii, atmosfera, coregrafiile. A fost o motivație în plus să spun ‘da’ acestei provocări’, a mai spus Lars în interviul acordat Rapid TV care va fi disponibil pe YouTube, mâine, 24 iunie.
În tricoul lui Viborg FF a adunat 88 de meciuri și 7 goluri, iar în cei doi ani petrecuți la Aalborg BK a bifat 104 apariții și a marcat de 9 ori – cifre remarcabile pentru un fundaș central. La nivel internațional, Kramer a bifat și prezențe la nivel internațional, având 6 selecții pentru naționala U20 a Olandei.
Clubul nostru îi urează bun venit și mult succes la Rapid!„, a transmis Rapid.
Costel Gâlcă, inamicul numărul 1 al fanilor de la Rapid
Deși a fost primit cu entuziasm la Rapid, în ciuda trecutului său, Costel Gâlcă a ajuns să fie în conflict cu fanii giuleștenilor. Tehnicianul a fost neinspirat și a făcut o remarcă ofensatoare pentru suporterii de la Podul Grant, spunând că îl prinde mai bine culoarea vișiniu de când s-a bronzat.
În replică, fanii Rapidului i-au transmis un mesaj dur lui Costel Gâlcă.
„Să o spunem clar: în Giulești nu ne jucăm cu astfel de lucruri. Aluziile rasiste la adresa suporterilor Rapidului nu au ce căuta in Giulești.
Am fost numiți «țigani» de sute de ori, de rivali și de «oameni de fotbal», cu un dispreț care n-are ce căuta într-un sport care ar trebui să unească. Dar de la propriul antrenor? Asta e prea mult.
Gâlcă a râs. Râsul ăla tăios, de om care știe exact ce face. Declarația nu i-a scăpat printre dinți. A fost livrată cu zâmbet, cu intenție. Și dacă vrei să vii la Rapid doar ca să faci mișto de identitatea noastră, ai greșit clubul.
Știm foarte bine că «bronzat» e un cuvânt pe care rivalii îl folosesc cu aroganță, ca să sugereze că Rapidul ar fi echipa romilor.
O prejudecată mizerabilă, o insultă repetată ani la rând. Iar Gâlcă a ales să o folosească, ca să pară amuzant. Sau poate ca să se pună bine cu vreun cerc de «băieți deștepți» din fotbalul românesc? Nici nu mai contează”, conform 1923.ro.