România s-a impus la scor de neprezentare în fața celor de la Cipru, 3-0. ”Tricolorii” ajung la maximum de puncte după cele trei etape disputate în Nations League, cu o medie de trei goluri marcate per meci.
Băieții lui ”Il Luce” au început partida în forță prin Dennis Man, care a reușit să marcheze după o serie spectaculoasă de pase reușită de tricolori. Apoi, Răzvan Marin a înscris din penalty și a dus scorul la 2-0.
Tot înainte de pauză, Radu Drăgușin a reușit să înscrie după centrarea oferită de Dennis Man, marcând astfel prima sa reușită la națională. După partidă, fundașul lui Tottenham s-a declarat mulțumit de prestația din meci, considerând că nivelul echipei naționale crește de la o zi la alta.
Radu Drăgușin, prima reacție după ce a spart gheața la națională
”Așteptam acest gol, sunt foarte fericit. Trebuie să continuăm la fel, am controlat meciul. Trebuie să o ținem pe această direcție să ne merităm locul la mondial.
Ne-am simțit ca acasă, nici o diferență de București. Este incredibil suportul, să îi vezi că vin să ne susțină, este un sentiment de mândire.
Începem să ne arătam roadele muncii noastre, atât personal, cât și ca echipă. Avem jucători Serie A, campionate puternice, unde ușor ușor este inevitabil ca și nivelul să crească.
Ne așteptam să începem tare, să îi luam de la început, știam că sunt o echipă nu foarte ușor de desfăcut dar colegii mei au făcut o treabă bună. Nu știu de schimbări pe viitor, am jucat cu ei deja, Mircea Lucescu va face cele mai bune schimbări, sunt convins.
Este un sentiment plăcut (n.r. golul), de încredere.” a spus Drăgușin după victoria cu 3-0 în fața celor de la Cipru.
Echipele de start:
Cipru (3-4-3): Mall – Artymatas, Laifis, Panagiotou – Antoniou, Kousoulos, Kastanos, N. Ioannou – Loizou, Pittas, Tzionis
Rezerve: Demetriou, Michael – Karo, Charalampous, Gogic, Sotiriou, Makris, Stylianou, Pileas, Chrysostomou, Andreou, Ilia
Selecționer: Sofronis Avgousti
România (4-3-3): Niță – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguș, Mihăilă
Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Manea, Ghiță, Alibec, Chipciu, Pușcaș, I. Hagi, Fl. Coman, Olaru, Mitriță, Sorescu
Selecționer: Mircea Lucescu
Stadion: AEK Arena – Georgios Karapatakis (Larnaca)
Arbitru: Sascha Stegemann (Germania). Asistenți: Marco Achmuller și Christof Gunsch (amândoi din Germania)
Arbitru VAR: Bastian Dankert (Germania). Asistent VAR: Katrin Rafalski (Germania)