Radu Drăgușin, o variantă pentru un gigant din fotbalul european! Când urmează să revină pe teren românul

Radu Drăgușin (23 de ani) s-a accidentat grav și a devenit indisponibil la Tottenham pentru următoarele luni.

Radu Drăgușin, în cărți pentru un transfer la Inter

Radu Drăgușin este indisponibil în momentul de față și urmează să revină pe teren în luna august. Chiar și în condițiile actuale, internaționalul român rămâne un punct de atracție pentru cluburile importante, iar italienii au venit cu un sondaj.

Concret, Inter Milano vrea să se întărească în zona fundașilor centrali pentru noul sezon, iar Radu Drăgușin figurează printre variante. Alături de apărătorul celor de la Tottenham se mai află De Winter (Genoa), Solet (Udinese) și Gasiorowski (Valencia).

Radu Drăgușin a rămas extrem de apreciat în Italia, iar Napoli s-a numărat și ea printre formațiile interesate în ultimele perioade de mercato.

Fanii se tem că Tottenham îl forțează pe Radu Drăgușin

Radu Drăgușin a fost diagnosticat cu ruptură de ligamente încrucișate și urmează să fie out cel puțin în următoarea jumătate de an. În această lună, fotbalistul român a suferit prima sa operație la o clinică din Anglia, iar acum a început recuperarea, care va fi una de durată.

Englezii au avut păreri diferite după ce l-au văzut pe Radu Drăgușin în sala de forță. Unii sunt uimiți de revenirea rapidă a românului, în timp ce alții se tem de faptul că oficialii lui Tottenham nu fac altceva decât să-l suprasolicite pe român.

  • „Două săptămâni de la operație și ridică greutăți în sală. Eu am trei săptămâni după operația de menisc și nici măcar nu pot să merg sau să suport încă greutate”
  • „Frate, ridică greutăți la două săptămâni după operație. E o fiară absolută”
  • „E minunat să văd o revenire atât de timpurie la sală, dar să sperăm doar că această echipă medicală știe ce face și că nu va recidivă”

La o zi după operație suferită de Radu Drăgușin, Florin Manea spunea că fotbalistul calcă în piciorul afectat.

„Radu e bine. A fost aseară la mine, a fost externat. Este ok, puternic. Nu ai treabă cu el. Poate să calce în acel picior, deja merge. Cu cîrje, dar merge. Deja calcă în el, îl mișcă, este totul foarte bine. În câteva zile va începe exercițiile pentru recuperare”, a spus Florin Manea.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare