Duminică, Tottenham s-a impus cu scorul de 3-0 în fața celor de la Tamworth, echipă din liga a cincea, în Cupa Ligii Angliei.
Radu Drăgușin, lăudat pentru evoluția sa
Titularizat contra amatorilor de la Tamworth, Radu Drăgușin a jucat în condiții grele și a trebuit să se lupte cu adversari mult mai slab cotați decât în mod obișnuit. Prestația românului a fost apreciată de jurnaliștii englezi, care i-au acordat nota 7, una dintre cele mai mari din tabăra lui Ange Postecoglou.
„Unul dintre cei mai buni jucători ai lui Tottenham într-o după-amiază greoaie pentru ei. Primul la fiecare contact, a câștigat loviturile de cap și a trecut cu bine„, au scris englezii.
Radu Drăgușin a ieșit de pe teren înaintea celor două reprize de prelungire, la scorul de 0-0.
Condiții grele pentru starurile celor de la Tottenham
Titularizat în meciul de ieri, Radu Drăgușin a îndurat condiții grele înaintea partidei cu Tamworth FC. Așteptați cu mult entuziasm de către localnici, fotbaliștii lui Tottenham au avut o surpriză neplăcută în momentul în care au intrat în vestiare.
Concret, condițiile sunt unele degradante. În imaginile surprinse de presa din Anglia se poate observa cum masa de masaj este ruptă, trei dintre cele șase dușuri nu funcționează, în timp ce fotbaliștii vor fi nevoiți să se încălzească cu un dispozitiv portabil, de mici dimensiuni.




