Radu Drăgușin a fost integralist joi seară în meciul Galatasaray – Tottenham 3-2 din Europa League, în contextul absențelor lui Cristian Romero și Micky van de Ven din motive medicale, dar și prin prisma faptului că el a evoluat bine în ultima perioadă pe plan intern.
Doar că partida de la Istanbul nu a fost deloc de bun augur pentru internaționalul român, ba chiar din contră. El a greșit copilărește la golul de 2-1 marcat de Victor Osimhen, iar la scurt timp l-a pierdut din marcaj pe atacantul nigerian, cel care a semnat astfel dubla și a dus scorul la 3-1.
Radu Drăgușin a fost notat cu 2 de către Spurs Web pentru prestația sa din meciul Galatasaray – Tottenham 3-2: „A pierdut posesia toată seara”
Așa cum era de așteptat în principiu, fundașul central în vârstă de 22 de ani nu a fost iertat de către fanii formației din Nordul Londrei, cei care l-au taxat la scurt timp după încheierea jocului din Turcia.
De exemplu, cei de la Spurs Web l-au notat pe Drăgușin cu 2 pentru prestația sa din acest meci și, în plus, au descris jocul său drept unul „horror”.
Pe lângă greșelile de la cele două goluri înscrise de Osimhen, românului i s-a reproșat și faptul că a mai pierdut posesia de alte câteva ori pe parcursul acestei partide în timpul unor faze destul de simple.
De asemenea, pe pagina respectivă, reprezentând de fapt o comunitate online de fani ai lui Tottenham, s-a mai punctat și că Radu Drăgușin s-a prezentat ca un fotbalist amator la acest joc împotriva lui Galatasaray.
„O evoluție absolut horror pentru fundașul român, care a pierdut posesia toată seara, cu pase greșite și lovituri imprecise. Drăgușin nu s-a descurcat în fața atacurilor lui Galatasaray și a arătat ca un amator care a luat tricoul unui fotbalist profesionist”, a notat sursa citată anterior.
Radiografia făcută la pauza jocului de la Istanbul
De asemenea, nu se putea ca o astfel de analiză dură la adresa jocului prestat de Drăgușin la Istanbul să nu se producă și la pauză, în contextul în care marile sale gafe au fost comise în prima repriză.
„Românul a avut o repriză de uitat. Mișcarea sa lentă a dus la primul gol al lui Osimhen și a fost cu siguranță o greșeală de interpretare din partea fundașului central. Nu doar atât, a pierdut posesia în multe rânduri. O evoluție îngrozitoare, îngrozitoare până acum, cu și fără minge”, au scris tot cei de la Spurs Web la acel moment.