Tottenham a obținut o victorie importantă în semifinalele Cupei Ligii Angliei, învingând-o pe Liverpool cu scorul de 1-0, iar Radu Drăgușin a fost unul dintre cei mai apreciați jucători de pe teren. Integralist, fundașul român a avut o prestație lăudată de presa engleză, fiind considerată cea mai bună de până acum în tricoul londonezilor.
Radu Drăgușin, „un stâlp în apărare”
Publicația britanică To The Lane and Back a scos în evidență contribuția crucială a lui Drăgușin în defensiva echipei. Jurnaliștii au subliniat că tânărul fundaș i-a blocat perfect pe atacanții Diogo Jota și Darwin Nunez, menținându-și calmul în fața unui adversar de top.
De asemenea, aceștia au amintit de ocazia importantă pe care românul a avut-o în minutul 6, când șutul său din interiorul careului a fost respins spectaculos de Alisson, portarul lui Liverpool.
Drăgușin a primit nota 8 din partea presei engleze, fiind unul dintre cei mai bine evaluați jucători ai lui Tottenham în acest meci.
”Drăgușin a avut cea mai bună prestație în tricoul lui Tottenham în meciul cu Liverpool. Tânărul de 22 de ani a fost un stâlp în apărare, ținându-l mai întâi pe Diogo Jota la distanță, înainte de a-l neutraliza pe Darwin Nunez.
A avut o șansă foarte bună de a marca în interiorul careului advers (n.r. minutul 6), dar mingea a fost respinsă de portarul Alisson Becker”, au scris englezii.
Drăgușin, incert în primul 11 al celor de la Tottenham
În victoria spectaculoasă din prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii Angliei împotriva lui Liverpool, Drăgușin a avut o prestație remarcabilă. A fost aproape de gol, a salvat de pe linia porții și a contribuit semnificativ la păstrarea unui rezultat favorabil echipei sale. Cu toate acestea, agentul său, Florin Manea, a declarat că Radu ar putea fi trecut pe banca de rezerve după revenirea celor doi fundași consacrați ai echipei.
Florin Manea a subliniat că Drăgușin are toate calitățile necesare pentru a face față în Premier League, dar că îi lipsește experiența la cel mai înalt nivel.
”El e la un nivel foarte mare. Până la urmă, are 2 ani la seniori, face 3 ani acum. Un an a fost în Serie B. Nu poți să zici că are o experiență wow, dar are calități deosebite să facă față la nivelul ăsta. E normal, când vin cei doi (n.r.- Van de Ven și Romero), să-l odihnească, a jucat la trei zile.
O să se lupte în continuare. El câștigă experiență cu fiecare meci și are mai multă putere să se bată cu cei doi, când vor reveni. A fost un pic singur, Archie Gray nu e fundaș central. Și-a făcut treaba extraordinar pentru copil de 18 ani, dar Romero îl are pe Van de Ven.
Nu știu dacă jocul lor ar fi la fel dacă ar juca în situația în care a jucat Radu. El a jucat accidentat vreo 3 meciuri. S-a dat jos din pat după 3 zile cu febră 39 și a jucat cu Newcastle, nu e ușor. N-a cedat, putea să zică: `Domn`e, nu joc`, nu aveau ce să facă. Dar a tras de el. A vrut să ajute echipa.
Înainte să ajungem la Tottenham, eram cu Chivu la Milano și i-a dat un sfat lui Radu: `Încearcă să nu citești ziarele. Eu eram dat afară in fiecare an de la Inter`. Eu sunt foarte mulțumit de cum a jucat, e normal să mai fie și greșeli. Dacă nu avea valoare, nu juca cum a jucat aseară.
Îi mai trebuie experiență, da. Fizic stă foarte bine, a început ușor-ușor și pe partea ofensivă să paseze, dar în Anglia se joacă foarte rapid, e pressing, stilul echipei lui e riscant… Pentru înălțimea lui, e foarte rapid. Eu cred că trebuie să elimine greșelile inutile, câteodată încearcă să facă lucruri care nu au rost, dar ușor-ușor înțelege.
Asta-i lipsește: jocuri și experiență. El încearcă să învețe și faptul că Mircea Lucescu e antrenorul lui la națională îl ajută foarte mult. Dar el arată o mare perspectivă și o dorință de a crește. Asta sublinia și Postecoglou”, a spus Florin Manea.