Radu Drăgușin, aruncat în „foc” la Tottenham! Este titular cu AS Roma, pentru al 6-lea meci la rând

Radu Drăgușin (22 de ani) va începe ca titular meciul dintre Tottenham și AS Roma, programat la ora 22:00, în Europa League.

Radu Drăgușin, titular cu AS Roma

Radu Drăgușin a profitat de accidentarea lui Micky Van de Ven și a prins minute bune în tricoul lui Totteham. Fundașul român este titular și contra celor de la AS Roma, asta după ce a avut același statut și la precedentele 5 meciuri.

În apărare, Radu Drăgușin va face pereche cu Ben Davies, asta deoarece Cristian Romero este și el indisponibil și nu va evolua. Precedentele meciuri în care românul a fost titular sunt cele cu Manchester City (de două ori), Aston Villa, Galatasaray și Ipswich Town.

Juventus vrea împrumutul lui Radu Drăgușin

Aflat de aproape un an la Tottenham, Radu Drăgușin este dorit înapoi în Italia. Chiar dacă impresarul Florin Manea a exclus categoric o mutare în această iarnă, italienii scriu că există șanse ca românul să îmbrace din nou tricoul lui Juventus.

Concret, oficialii lui Juventus așteaptă să vadă dacă Tottenham este dispusă să-l împrumute pe Radu Drăgușin. Cel mai probabil, italienii vor vrea și o clauză de transfer definitiv, în cazul în care internaționalul român se va impune sub comanda lui Thiago Motta.

Radu Drăgușin rămâne pe radarul lui Juventus, ca o potențială soluție pentru accidentarea lui Bremer, în ciuda dezmințirilor din ultima vreme. Dacă cei Spurs sunt deschiși la un împrumut, Juventus ar putea face o mișcare”au scris italienii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare