În etapa a doua a Ligii Națiunilor, România a învins-o pe Lituania, scor 3-1. La finalul partidei, Radu Drăgușin (22 de ani) a evidențiat stilul de joc nou al lituanienilor, care a cauzat destul de multe probleme.
Radu Drăgușin, „Pot să spun că ne-au surprins”
Valentin Mihăilă a deschis scorul în minutul 4, dar Armandas Kucys a restabilit egalitatea în minutul 34. România s-a impus pe final, datorită golului lui Răzvan Marin (87), dintr-un penalty scos de Ianis Hagi, și reușitei lui Alexandru Mitriță (90+2).
Așa cum toți ceilalți au declarat, Radu Drăgușin a recunoscut că a fost surprins de jocul prestat de Lituania.
„Am început bine, plini de entuziasm. Am dat acel gol foarte rapid, credeam că suntem în controlul meciului. S-a întâmplat acea fază pe tranziția lor, ne-au prins descoperiți și au marcat. Pot să spun că ne-au surprins puțin prin felul în care au jucat.
Ne așteptam la mingi lungi la bătaie, dar au pus mingea jos. Puteam să facem și noi pressing mai bine, dar până la urmă am făcut diferența. Gazonul nu a fost în cele mai bune condiții și a fost unul dintre motivele pentru care nu ne-au ieșit toate combinațiile, dar avem jucători de mare valoare în față și și-au făcut treaba astăzi.
Suntem pe drumul cel bun. Mister a venit cu un entuziasm foarte mare, l-am simțit, iar când vorbim despre antrenorul Mircea Lucescu nu putem spune nimic negativ. Am creat acest nucleu, avem relații de joc. Trebuie să ne arătăm personalitatea și în momentele mai grele, cum am făcut-o astăzi.” a spus Radu Drăgușin.
Nicolae Stanciu a dezvăluit marea problemă a tricolorilor
Nicolae Stanciu a invocat starea proastă a gazonului de pe stadionul Steaua din Capitală la finalul meciului România – Lituania 3-1 din Liga Națiunilor.
„Cred că importante sunt cele trei puncte. Terenul nu ne-a permis să practicăm cel mai bun fotbal al nostru, știam că va fi și un meci de luptă, multe dueluri, să suferim, pentru că sunt jucători mai puternici fizic decât noi, mult mai înalți. Asta vorbeam și în vestiar cu băieții, să lăsăm totul pe teren pentru cele trei puncte. Am făcut asta, suntem bucuroși, acum abia așteptăm următoarea convocare.
Eu cred că ne-a dezavantajat foarte mult, nu l-am văzut, de obicei nu ies pe teren când ajung la stadion, dar am auzit reacțiile colegilor care au fost pe gazon și mi-am dat seama, cred că toți ne-am schimbat crampoanele la ghete, ne-am pus unele exagerat de mari, să zic așa, ca să avem stabilitate pe teren”, a spus Nicolae Stanciu la finalul meciului România – Lituania 3-1.