Radu Drăgușin (22 de ani) a jucat destul de bine în victoria obținută de Tottenham contra lui Manchester City, campioana Angliei, în Cupă. Londonezii au răpus pe propriul teren trupa pregătită de Pep Guardiola, scor 2-1.
Este important să precizăm faptul că Micky van de Ven, fundașul central din lotul lui Ange Postecoglou, s-a accidentat în duelul cu „cetățenii”. A fost scos de pe teren după doar 14 minute, având dureri mari.
Ținând cont de acest aspect, de evoluția lui Radu Drăgușin, dar și de informațiile apărute în presă, potrivit cărora apărătorul „tricolor” este dorit de granzii din Serie A, s-ar părea că oficialii lui Tottenham ar fi luat o decizie cu privire la viitorul românului.
Englezii au dat verdictul: Radu Drăgușin nu o va părăsi pe Tottenham la iarnă
Postecoglou are probleme acum, ulterior accidentării lui Micky van de Ven, iar asta presupune că Radu Drăgușin s-ar putea reîntoarce în echipa de start a echipei din Londra.
Mai mult, presa din Anglia a dezvăluit că staff-ul a fost impresionat de ultimele jocuri făcute de român. S-ar fi luat decizia să nu existe posibilitatea ca apărătorul de la naționala lui Mircea Lucescu să plece de la Tottenham la iarnă.
Această hotărâre are cu siguranță la bază interesul unor cluburi de top ale Europei, mai exact din Italia, față de un posibil transfer care să-l aibă în prim-plan pe Radu Drăgușin. Napoli, AC Milan și Juventus au pus ochii pe fotbalistul selecționatei României.
„Are Milan nevoie de un nou fundaș central? Privirile sunt pe un jucător din Premier League!”
Italienii au dezvăluit recent interesul celor de la AC Milan pentru o eventuală mutare a lui Radu Drăgușin pe celebrul „San Siro”. „Diavolul milanez” ar urmări un împrumut al românului, cu opțiune de transfer definitiv.
„Are Milan nevoie de un nou fundaș central? Privirile sunt pe un jucător din Premier League!”, au titrat cei de la Milan Reports.
„Fundașul român de 22 de ani, Radu Drăgușin, fostul jucător de la Juventus și Genoa, a jucat foarte puțin la Tottenham. A evoluat doar 286 de minute în cinci meciuri din campionat și cupele europene.
Ar putea pleca în ianuarie sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare, lucru care poate fi o șansă unică în cariera sa dacă se va alătura rossonerilor”, au continuat oamenii de presă din Peninsulă.